Peste 150 de jandarmi mobilizaţi pentru meciul de fotbal dintre echipele F.C. PETROLUL PLOIEŞTI – S.C.SPORTING CLUB VASLUI 150 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă “Matei Basarab” Ploieşti vor fi prezenţi duminică 04 martie a.c., pe stadionul Ilie Oană din municipiul Ploieşti, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. PETROLUL PLOIEŞTI- SPORTING CLUB VASLUI, cu începere de la orele 19.30, considerat a fi unul cu grad mediu de risc.  Jandarmii ploieşteni vor asigura măsurile de ordine publică în zona apropiată stadionului şi, la solicitare, vor interveni şi în incinta acestuia. Conform prevederilor Legii nr. 4/2008, completată şi modificată de Legea nr. 10/2012 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, spectatorilor le este interzis să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică. De asemenea spectatorilor le este interzis: să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.
Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului este interzisă în ziua desfăşurării meciului.
Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine Clubului F.C. Petrolul Ploieşti, care a încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază. Se estimează că partida de fotbal să fie urmărită în tribune de aproximativ 3000 de spectatori. Pentru a fi evitate busculadele la porţile de intrare unde vor fi funcţionali turnicheţii, posesorii de bilete sunt rugaţi să se prezinte în timp util la arenă, în vederea fluidizării accesului. 
Accesul în arena sportivă se va face începând cu orele 17.30.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Uimitoarea numire post-retragerea în spate a fostului antrenor principal al Petrolului

Am fost la Popești-Leordeni, sâmbăta trecută, acolo unde Petrolul a câștigat greu, pe final de

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline