21 august – ziua în care Traian Băsescu află dacă se va întoarce la Cotroceni

Național

Redactia

Curtea Constituţională a decis să devanseze data la care se va lua o hotărâre cu privire la validarea sau invalidarea referendumului pentru suspendarea preşedintelui României. Motivaţia Curţii privind scurtarea termenului este aceea de a se evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale. „Plenul Curţii Constituţionale a luat în discuţie cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia, cerere formulată de preşedintele suspendat al României, domnul Traian Băsescu”, se arată într-un comunicat al CCR.

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline