Chestorul Bogdan Despescu, „naşul” lui Austrianu, este noul şef al Poliţiei Române

Daniel Dimache -

Chestorul Bogdan Despescu, „naşul” lui Austrianu, este noul şef al Poliţiei Române

Odată cu instalarea noului Cabinet, condus de Dacian Cioloş, au avut loc mai multe schimbări şi în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Chestorul Bogdan Despescu este de astăzi şeful Poliţiei Române, înlocuindu-l în funcţie pe chestorul Petre Tobă, desemnat ministru de Interne.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, la propunerea ministrului Petre Tobă, mai mulți secretari de stat din cadrul M.A.I. au fost demiși. Aceste schimbări au fost făcute prin Decizii ale Primului ministru, Dacian Cioloș.

„Începând cu data de 10 decembrie a.c., la propunerea ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, prin Decizii ale Primului ministru, Dacian Cioloș, au fost operate următoarele modificări la nivelul conducerii M.A.I., astfel:

Domnul general magistrat dr. Ilie Botoș a fost eliberat din funcția de secretar de stat în M.A.I., în locul acestuia fiind numit, prin Decizie a Primului ministru, chestor general de poliție Ioan Buda, care a deținut până în prezent funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Domnul Bogdan Tohăneanu a fost eliberat din funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în locul acestuia fiind numit, prin Decizie a Primului ministru, domnul Trifan Florea Tiberiu, care a deținut până în prezent funcția de coordonator al secției consulare, ministru plenipotențiar, în cadrul Ambasadei României în Italia.

Domnul Cornescu Gheorghe a fost eliberat din funcția de subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, iar chestorului de poliție Ion Stoica i-a încetat exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, începând cu data de 10 decembrie a.c., la propunerea ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, prin Decizie a Primului ministru, chestorul de poliție Despescu Bogdan a fost numit inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române.

Noul inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, a absolvit Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza în anul 1995, ulterior ocupând diferite funcții în cadrul Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Buzău, Prahova și Constanța.

Din 20 iulie 2014 și până în prezent, acesta a ocupat funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța”, se transmite în comunicat.

Chestorul Bogdan Desprescu, în vârstă de 43 de ani, este originar din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău. El este căsătorit și are un copil. Despescu a absolvit Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi are doctorat în domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. În perioada 2011-2012 a fost inspector-şef al IPJ Prahova. Deşi a ocupat funcţia numai pentru un an, Bogdan Despescu, pe atunci comisar şef, a iniţiat, ca şef al inspectoratului judeţean, mai multe acţiuni de anvergură. Printre acestea, capturarea unor membri ai clanului Austrianu, la vremea când acesta din urmă părea intangibil, putându-se spune că temutul interlop ploieştean şi-a găsit „naşul” în persoana lui Bogdan Despescu.

Iată un scurt cv al noului şef al Poliţiei Române:

Data şi locul naşterii
08.06.1972, Nehoiu, judeţul Buzău
Starea civilă
Căsătorit, un copil.
Studii
2007-2010

Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti: Doctorat  în domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională cu obținerea titlului de Doctor

2008-2010

Universitatea “George Bariţiu” din Braşov: Studii postuniversitare cu specializarea “Psiho-pedagogie”

2006-2007

Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Centrul de studii postuniversitare: Curs postuniversitar cu specializarea “Management”

1995-1996

Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept: Curs postuniversitar cu specializarea “Drept internaţional”

1991-1995

Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza ” Bucureşti, Facultatea de Poliţie: Licenţiat în ştiinţe juridice

Experienţa profesională
20.07.2014 – 10.12.2015

Inspector Șef al Inspectoratului de Poliție al   Județului Constanța

08.04.2014 – 19.07.2014

Împuternicit Inspector Șef al Inspectoratului de Poliție al   Județului Constanța

2013-2014

Adjunct al Inspectorului Șef  în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Județului Buzău

2012-2013

Șef Serviciu Cabinet în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Județului Buzău

2011-2012

Inspector Șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova

2006-2011

Adjunct al Inspectorului Șef  în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Județului Buzău

2005-2006

Şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Județului Buzău

2002-2005

Adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Buzău din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Județului Buzău

2001-2002

Şef Birou Poliţie Berca în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Județului Buzău

1996-2001

Ofiţer cu atribuţii în domeniul investigării fraudelor, judiciar şi cercetare penală din cadrul Poliţiei Oraşului Nehoiu din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Județului Buzău

1995-1996

Ofiţer în cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor la Poliţia Municipiului Buzău din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Județului Buzău