28 februarie – ziua porţilor deschise la sediul ISU Prahova de pe strada Rudului

Știri

Redactia

Anual, la 28 februarie, se sărbătorește Ziua Protecției Civile din România, eveniment care ne prilejuieşte rememorarea momentului istoric care a consfinţit înfiinţarea Apărării Pasive din România prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933. Apărută ca o necesitate în asigurarea protecţiei forţelor necombatante, după prima conflagraţie mondială, protecţia civilă şi-a extins domeniul de activitate odată cu folosirea armelor de distrugere în masă cu efecte distrugătoare nu numai asupra militarilor, dar şi asupra populaţiei civile. Cu viaţa mea apăr viaţa – deviză rămasă înscrisă în tradiţia armei – a fost onorată şi consacrată pe parcursul celor 80 de ani de existenţă, prin misiunile dificile executate pentru salvarea vieţii şi înlăturării efectelor distrugătoare produse de dezastrele naturale şi catastrofele care au marcat de atâtea ori ultima jumătate de secol. Acum, la moment aniversar, gândurile tuturor se îndreaptă spre cei care, acţionând sub deviza „cu viaţa mea apăr viaţa”, se găsesc permanent în slujba cetăţenilor pentru a-i preveni, ocroti, salva şi ajuta să învingă stihiile naturii sau orice pericole majore. 

            Joi, 28 februarie 2013, între orele 10:00 – 12:00, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea apărării pasive din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Prahova, din strada Rudului, nr. 96, organizează o expoziţie cu prezentarea tehnicii, a materialelor de intervenţie specifice precum şi a echipamentelor de protecţie a personalului. Cu această ocazie vor putea fi urmărite exerciţii demonstrative precum şi prezentarea unei expoziţii de machete din cadrul campaniei RISC – Pune capăt improvizaţiilor, nu vieţii! cu tematică în domeniul situaţiilor de urgenţă.

            Pentru ca toţi cetăţenii să cunoască specificul, dar mai ales importanţa activităţilor de protecţie civilă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova şi-a propus declararea zilei de 28 februarie drept „Ziua Porţilor Deschise” în cadrul ISUJ Prahova, precum şi o prezentare a acestei „arme a celor fără apărare”, cum a fost supranumită.

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline