A fost sau nu a fost „thriller” la Chiajna? Sigur: al treilea X, din patru meciuri, al Petrolului!

Dragos Trestioreanu -

A fost sau nu a fost „thriller” la Chiajna? Sigur: al treilea X, din patru meciuri, al Petrolului!

Înainte de meciul de vineri, 31 iulie 2015, de la Chiajna, dintre Concordia și Petrolul, maladia suspiciunilor și-a dat în petec: le vor întoarce gazdele… serviciul oaspeților, din ultima etapă a campionatului trecut? Pentru neinițiați sau… uituci, la finele partidei de-atunci s-a speculat mult pe tema unei prestații „înțelegătoare” a ploieștenilor în confruntarea cu bieții ilfoveni aflați cu „apa la gât” (a se citi în pericol de retrogradare). Urmărind duelul din al doilea joc al etapei a IV-a a Ligii I, nimeni nu a înțeles (mai) nimic, din acest punct de vedere. Să fi lăsat Concordia (doar) un punct Petrolului rămasă în 10 fotbaliști pe teren, aproape de finele primei reprize, reportând restul pe altădată? Ori, dimpotrivă, au „uitat” de „binele” făcut la finele primăverii și au vrut totul, de fapt? Întrebări fără răspuns, acum. Sau posibil când va fi… declasificat „cazul”! Până atunci, scriu exclusiv despre ce-am văzut și, implicit, ce-am înțeles din disputa de pe arena din Chiajna, dominată, vocal, de către fanii inepuizabili ai Petrolului.

S-au întâlnit două echipe destul de modeste, care – cu mijloacele și efectivele avute la dispoziție; de subliniat că Marius Baciu are la dispoziție cu o singură excepție, accidentatul portughez Bruno Madeira, un lot autohton! – au luptat cum au putut. Onest, aș zice, după desfășurarea partidei și scorul final. Primele goluri, de fiecare parte, au purtat însă amprenta hazardului ori mai bine zis a unui noroc chior. Următoarele au venit după faze frumoase, lucrate cu oareșce stil. Per total, rezultat echitabil: 2-2, după 2-1 pentru Concordia, la pauză. Dar, cu amendamentul că petroliștii merită un bonus, ei evoluând mai mult de o repriză în inferioritate numerică. Pentru un neutru, a fost un joc cu de toate: o reușită de generic, cea de 2-1 pentru Concordia, a lui Tiberiu Serediuc, un penalti ratat – sau apărat de Peterson dos Santos Pecanha (foto; www.digisport.ro), cel care a făcut uitată astfel faza ilară din finalul meciului de la Iași – de către purtării de echipament albastru Lotto, o fază de manual construită în trei de oaspeți pentru 2-2, pase de geniu ale tânărului francez cu sânge maghrebian, Abdellah Zoubir, o ciocnire demnă de o retrospectivă a comediei bufe, cea dintre Adrian Ropotan și Sofien Moussa în careul gazdelor, într-un moment favorabil ploieștenilor, o eliminare survenită cam rapid, cea a „cocoșului” Jeremy Faug-Porret, câteva devieri haioase ca la snooker etc. Pentru fanii celor două combatante – supărați pentru absența victoriei favoriților în noul sezon -, un meci al speranțelor pierdute. Cel puțin, pe moment.

Selymes Tibor a mizat pe un prim „11” fără mari surprize, folosirea recuperatului Andrei Peteleu fiind totuși una firească. Paradoxal, a fost nevoie imediat la reluare de serviciile lui Guillaume Rippert, „gaură” în primele etape, pentru a salva cumva partea dreaptă a defensivei, acolo unde a a revenit Marian Dean Beța, cu evoluții apreciate în acest început de sezon. În rest, confirmări pentru tehnician – Pecanha și Zoubir, plus – în sfârșit – un semnal bun de la atacantul împins, Moussa. S-a clătinat însă tandemul central al apărării. Alexandru Benga a fost, pe rând, înger – când a salvat, cu prețul accidentării ușoare, în fața unui Florin Purece gata să-și repare eroarea de la executarea loviturii de la „11 metri” – și demon, autogol precum al italianului Angelo Ogbonna, de la West Ham, în finalul meciului cu Astra, din Europa League! Faug-Porret și-a lăsat echipa în 10 oameni, după două cartonașe galbene, pentru un fault la Marius Pena și, respectiv, un henț, în careul mare, la șutul fostului petrolist Marian Cristescu, fază soldată cu acordarea justă a penaltiului pentru Concordia. Retras la închidere, ca pe vremea lui fastă la „lupi”, căpitanul Laurențiu Marinescu a fost același. Adică, a muncit mult, a pendulat între defensivă și atac, a încercat să pună ordine, deși tot cu „păcatul” lui cronic, prea multe atingeri ale balonului, și – cireașa de pe tort – a egalat în ultimul sfert de oră, când fanii se temeau de un al doilea eșec consecutiv în deplasare. Ropotan nu poate fi acuzat că nu ar face risipă de energie pe teren, fie că e cu iarbă naturală, fie artificială. Doar pentru excesul de la tackling-uri merită învinuit, încasând al patrulea avertisment, de suspendare, în tot atâtea meciuri disputate de la startul în actuala ediție de campionat!!! Rar așa ceva! Debutându-l pe Nicolas Farina pe extrema dreaptă, în locul lui Gevaro Nepomuceno, lui Selymes i-a ieșit la fix mișcarea, francezul nefiind un „pierdut în spațiu” precum cel care a prins minute bune înaintea lui la Petrolul, contracandidatul de post al celor doi numiții mai sus – Petrișor Voinea. La primul său joc în echipamentul galben-albastru, Farina s-a putut lăuda cu un assist, la cel dintâi gol al găzarilor, bașca unele curse care le-au dat emoții fundașilor laterali ai Chiajnei, Bogdan Bucurică și Ștefan Bărboianu, alergați în câteva rânduri de jucătorul de 28 de ani al Petrolului. Un debut bun pentru Nicolas, mai eficient decât înlocuitorul său din minutul 55, Nepomuceno, mult prea detașat într-un duel de totul sau nimic! „Perla coroanei”, Zoubir, a confirmat că este cel mai bun străin din lot, a pasat decisiv, în două rânduri, a șutat și pe spațiul, și în afara porții, a arătat iar că știe cu mingea și, mai ales, că poate fi o sosie perfectă a neuitatului (încă) Damien Boudjemaa. În schimb, Dacian Varga pare a fi doar o „extremă de casă”, pe terenurile străine fiind parcă altul. Sau altceva! Și pentru Moussa a fost un debut. Mai exact, primul său gol pentru Petrolul. Unul cu mult noroc, dar pe care l-a… asezonat cu obținerea unor lovituri libere periculoase, cu provocarea unor cartonașe în tabăra Concordiei, cu un joc în forță și speculativ, cu o condiție fizică de nota 10. E clar, tunisiano-francezul a început să se dapateze, iar momentul în care a fost luat în brațe, imediat după reușita lui, de patru fani a fost, cu siguranță, o motivare consistentă pentru a deveni golgheterul așteptat de suporteri. Sofien poate fi inclus, de altfel, în Top 3 al Petrolului, la Chiajna, alături de Pecanha și Zoubir.

Jumătatea plină a paharului unei remize: revenirea după șocul eliminării lui Faug-Porret, parada portarului brazilian de la lovitura de la „11 metri”, faza golului lui Marinescu, ambiția lui Benga de a-și repara greșeala de la autogol, ca și forțarea egalării, cu argumente forte, deși – repet – în inferioritate numerică. Jumătatea goală – doar trei puncte recuperate, în patru runde, din acel -6 cu care s-a pornit în noul sezon, în vreme ce „colega de suferință”, CFR Cluj, a trecut acum pe plus 2, apoi prestația încă subțire a unor titulari (vezi mai sus) și, în special, absența de la jocul cu Pandurii Târgu Jiu, de pe arena Ilie Oană, a lui Faug-Porret și Ropotan, ambii suspendați pentru o rundă.

CONCORDIA: Fl. Iacob 5 – Bărboianu 5.5, Sârghi 5, Tincu 5.5, Bucurică 6 – G. Giurgiu 6.5 – Serediuc 8, Purece (cpt) 4 (85 – Cr. Ciobanu), M. Cristescu 5.5 (80 – Răducanu), M. Constantinescu 6 (73 – S. Pană 5.5) – Pena 7. Antrenor: Marius Baciu.

PETROLUL: Pecanha 8.5 – Peteleu 5 (46 – Rippert 5), Benga 6, Faug-Porret 3, Beța 6.5 – L. Marinescu (cpt) 7, Ropotan 6 – Farina 7 (55 – Nepomuceno 5.5), Zoubir 8, Varga 5 (44 – Bucșa 6) – Moussa 7.5. Antrenor: Selymes Tibor.

Au arbitrat: Marcel Bârsan 6.5 (București) – Nagy Micloș Istvan 7 și Alexandru Cerei 7 (ambii din Cluj).

Arbitru de rezervă: Denis Haidiner (Hunedoara).

Observatori: Imilian Șerbănică (București), pentru joc, și Aron Huzu (Sibiu), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Faug-Porret (29 și 40), Ropotan (34), Peteleu (39), Sârghi (48), L. Marinescu (55), Bărboianu (75), Nepomuceno (90+2).

Cartonaș roșu: Faug-Porret (40).

Următoarele partide ale „lupilor” vor avea loc după următorul program, convenit de către LPF cu televiziunile ce-au câștigat drepturile exclusive de transmisie: etapa a V-a – cu Pandurii, acasă, sâmbătă, 8 august, ora 21.00; etapa a VI-a – la CFR Cluj, deplasare, marți, 11 august, 19.30; etapa a VII-a, cu FC Botoșani, acasă, vineri, 14 august, 21.00.