I-a furat poarta de la curte pentru fier vechi

Redactia -

În ziua de 24.10.2011, un ploieştean a reclamat poliţiştilor faptul că persoane necunoscute i-au sustras poarta de acces în curtea imobilului în care locuieşte.

Suspectul principal a fost identificat la scurt timp de poliţişti, el fiind V. Ricardo, din Ploieşti. După ce a sustras poarta metalică, el a comercializat-o la un centru de colectare a deşeurilor reciclabile, de unde a fost recuperată şi predată părţii vătămate.

Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar administratorul centrului de colectare a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5000 de lei, întrucât nu a întocmit adeverinţă de primire a bunului respectiv.