A patra înfrângere consecutivă din 2012 a fetelor de la CSM Ploieşti

Redactia -

Deşi îşi puseseră ceva speranţe într-un succes, sau măcar într-un rezultat de egalitate, în faţa mai valoroasei echipe Universitatea Jolidon Cluj, handbalistele de la CSM Ploieşti aui suferit cea de-a patra înfrângere, din tot atâtea meciuri disputate, din anul 2012, în campionatul Ligii Naţionale. Oaspetele, din efectivul cărora au făcut parte jucătoare foarte bune, precum Mihaela Ani-Senocico, Mihaela Tivadar, Florina Chintoan, Clara Vădineanu şi portăriţa maghiară Petroczi Viktoria, prima străină din istoria trupei ardelene, s-au impus, finalmente, cu scorul de 30-28 (17-14). Duelul dintre unele din principalele marcatoare ale LN, care se luptă pentru trofeul Simona Arghir, a fost câştigat până la urmă de Ani-Senocico (locul 5, cu 65 de goluri) şi Chintoan (poziţia a şaptea, 60), câştigătoare în faţa Andreei Dospin (locul 4, 66). A fost un meci dominat de oaspete, în sala polivalentă din Plopeni, ploieştencele dându-le însă mari emoţii pe final adversarelor, atunci când au egalat, 26-26, dar s-au şi blocat imediat, trei contraatacuri finalizate de pivotul internaţional Florin Chintoan stabilind învingătoarea confruntării.

De la CSM Ploieşti, s-au remarcat Ramona Ştefan (foto), inepuizabilă şi eficientă atât pe extrema stângă, cât şi la contraatacuri, Andreea Dospin şi noua portăriţă venită de la HCM Roman, Gabriela Cristescu. În schimb, foste speranţe ale handbalului feminin autohton, Daniela Crap şi Janina Luca, au dezamăgit, mai în formă dovedindu-se veteranele Aneta Barcan-Gheorghe şi, parţial, Codruţa Zavragiu. Vom reveni cu statistica partidei şi cu declaraţia, de la final, a antrenorului CSM-ului, Gheorghe Ionescu.