Vineri, 13 octombrie 2017, de la ora 18.15, arbitrul Florin Andrei va da startul celui mai așteptat meci din turul campionatului Seriei a III-a a Ligii a III-a, cel dintre FC Petrolul Ploiești, gazdă pe arena Ilie Oană, și liderul la zi, dar cu un joc în plus disputat, AFCM Alexandria, așa cum sună denumirea oficială a echipei pregătite de către un fost fotbalist de la defuncta Metalul Plopeni, Romulus Ciobanu.

Nu se va combate cu casa închisă!

În mod normal, ar fi fost de așteptat ca acest derbi ale Seriei a III-a să se dispute „sold-out”, însă pare că nu va fi deloc așa. Iar asta, se zice, pentru că au existat voci care au reclamat decalarea cu aproape 24 de ore a partidei: vineri, în loc de sâmbătă, ora 18.00, după cum fusese anunțat inițial!

Disputa dintre trupele lui Octavian Grigore și Romică Ciobanu ar fi trebuit să adune la „Ilie Oană” cel puțin 8-9.000 de petroliști pătimași, avându-se exemplul destul de recent dintr-o zi de lucru, urmată de o alta tot așa. Mai precis, este vorba despre joia trecută, ora 21.45, când s-a consemnat debutul lui Cosmin Contra ca selecționer al echipei naționale a României, contra Kazahastanului! Să nu spună cineva că, în mijlocul săptămânii, la un un joc fără vreo miză, ce s-a terminat aproape de miezul nopții, nu au predominat iubitorii fotbalului din Ploiești!

Claudiu Tudor, surpriza din derbi a lui Tavi Grigore?

Pentru derbi, Tavi Grigore – care a participat cu o zi înainte de meci la o conferință de presă, alături de căpitanul Jean Prunescu (foto sus, primul din stânga) și junele „U 21” Alexandru Saim Tudor (foto sus, primul din dreapta), cu toții fiind optimiști în privința rezultatului final – a acceptat solicitarea jucătorilor săi, cel puțin așa a declarat, de a intra în cantonament cu 48 de ore înainte de joc, ci nu cu 24, ca la toate celelalte confruntări. Explicația tehnicianului a fost că Prunescu și compania și-au dorit să fie mai mult timp împreună, pentru întărirea grupului și creșterea moralului.

Nu numai intrarea în cantonament, la hotelul de 4 stele „Vigo” (fosta clădire a Direcției Județene de Satistică), cu două zile înainte de importantul duel a fost o premieră pentru „lupi”, ci și reținerea acolo a unui lot lărgit, format din 20 de fotbaliști, nu doar din 18, atâția câți încap în raportul de joc. Sau – hai să zic – 19, cum a mai fost atunci când unul dintre cei opriți se afla sub semnul întrebării din punct de vedere fizic.

Deci, la „Vigo”… locuiesc, temporar, următorii fotbaliști: portarii Bolboașă și Marinică, plus jucătorii de câmp Catană, Prunescu, Frâncu, Velisar, Olaru, Cl. Tudor, Chindriș, Antoche, Popescu, Ciocâlteu, Păun, Gheorghe, Lambru, S. Tudor, Nițescu, Stănescu, Arnăutu și Vintilă. Au rămas în afara efectivului juniorii Botezan, Țicu și Dumitru, plus seniorul Puchea, primii trei în urma unei decizii tehnice, iar cel din urmă se află încă sub tratament după o accidentare. Tot sub tratament, dar oprit totuși în lotul prezent la hotel este și căpitanul Claudiu Tudor (foto), absent de o bună bucată de vreme de pe gazon, din cauza unor dureri mari la spate. Să vedem dacă recentul naș de cununie al lui Răzvan Catană va fi marea supriză a lui Grigore de la derbi, fiind inclus în raportul de joc ca rezervă sau – de ce nu? – chiar ca titular!

Căpitanul Alexandriei îi vede pe „lupi” marii favoriți la… promovare!

Într-un scurt interviu oferit siteului teleormănean www.teresport.ro, căpitanul echipei AFCM Alexandria, Florin Radu, a făcut o declarație foarte interersantă, pe care o veți vedea mai jos.

Se simte miza acestui joc, în rândul vostru?

FLORIN RADU: Din prisma clasamentului este important. Suntem pe primul loc și vrem să câștigăm. Ei au un meci mai puțin și poate fi un avantaj că sunt mai odihniți, dar și un dezavantaj.  Noi am avut un meci destul de greu cu Concordia 2, acasă.

Vor avea alături de ei o galerie fanatică…

F.R.: Pentru ei este un lucru important că vin atât de mulți oameni. Și noi ne-am dori, dar nu ne putem compara cu ei. Au suporteri fanatici.

Ce-ar insemna o victorie cu Petrolul?

F.R.: Menținerea pe primul loc și vom vedea ce va fi mai departe. Am putea spune că putem promova. Va fi un campionat destul de lung, dar ei rămân favoriți la promovare, chiar dacă o să câștigăm!

Poate să o încurce, pe teren propriu, Voința Turnu Măgurele, etapa viitoare, pe Petrolul?

F.R.: Nu mă interesează. Mă concentrez la meciul de la Ploiești și, după aceea, ne dorim s-o incurce cei de la Voința pe Petrolul.

Ce ar reprezenta o promovare?

F.R.: Sunt mulți tineri în echipă. Ar fi un pas înainte pentru ei, iar pentru noi, cei mai vârstnici, ar fi o realizare pentru carieră Ar fi o mare realizare.

Vă va lipsi Mitran la meciul cu Petrolul, din cauza celor două cartonașe galbene, urmate de cel roșu, din meciul cu Concordia 2…

F.R.: E un jucător important și ne va lipsi foarte mult. Dar avem un lot echilibrat și sperăm că va fi înlocuit cu succes.

Interesant este că, dacă Marius Mitran a luat „roșu” etapa trecută, și Florin Radu (foto, în echipament albastru) a fost eliminat o dată de pe teren, în acest sezon, mai exact la partida de acasă cu Sporting Roșiori, de la debutul lunii trecute, atunci când a simulat în minutul 87, la scorul de 1-0, care avea să fie și cel final, și a văzut cartonașul galben. Cum era al doilea din acel joc, a fost expulzat de pe teren! Deci, liderul a avut deja doi jucători eliminați! Parcurgând lotul oaspeților de vineri ai Ploieștiului nu se observă nume cunoscute, însă rezultatele obținute până acum de Olteanu, Terci, Floricel, Ciocoteală, Vârtej, Desculțu, Radu, Căpățână, Călin, Vâlcică, Oprescu, Sârbu și alți coechiperi ai lor trebuie să constituie un semnal de alarmă serios pentru Petrolul. Totuși, să vedem – atunci când Florin Andrei va fluiera finalul derbiului – cine a fost mai tare: Petrolul sau Alexandria?

Arbitru de Liga 1 la meciul turului din Seria a III-a a Ligii a III-a

Comisia Centrală de Arbitri a delegat la derbi un central din lotul Ligii 1, mai sus-amintitul Florin Andrei (foto, în dreapta). Originar din Târgu Mureș, Andrei a debutat pe prima scenă fotbalistică a țării pe 5 mai 2014, la nocturna dintre Steaua și Corona Brașov, unul dintre asistenții de-atunci fiind Valentin Ionel Dumitru, din Gherghița, județul Prahova. Vineri, mureșeanul va fi ajutat la cele două linii de către doi tușieri din efectivul eșalonului secund, Florin Pucheanu (foto, în stânga), din Ulmi, o comună dâmbovițeană, și destul de recenta cunoștință a găzarilor, Cosmin Vătămanu, din București. Andrei și Pucheanu au fost acuzați de antrenorul gazdelor, Nagy Roland, la un meci desfășurat la Arad, între UTA Bătrâna Doamnă și CS Afumați, pe 25 septembrie 2016, că „poate ni s-a luat un an de Liga 1”! Asta cu referire la eliminarea unui tânăr jucător al bănățenilor! Un semn pentru combatanții derbiului de pe „Ilie Oană” că – dacă depășesc limitele regulamentului – tânărul central ardelean nu operează cu jumătăți de măsură!

Ca observator al celor trei a fost desemnat băcăuanul Florin Ungureanu, iar cu ochii pe organizatori va sta scrupulosul angajat al FRF, Sorin Cojocaru, un fost ofițer și jurnalist, domiciliat tot în capitala țării. Galeriile Petrolului trebuie să fie astfel foarte atente la Cojocaru, un oficial care nu iartă absolut nimic!

Foto: www.republikanews.ro, www.teresport.ro și www.liga2.ro

Inline
Inline