Administratorul judiciar Horia Ţiril i-a respins lui Florian Walter statutul de creditor majoritar la masa credală a „şepcilor roşii”

Redactia -

Potrivit www.ziuadelcuj.ro, a fost dată publicităţii, vineri, 29 martie 2013, lista cu toţi creditorii admişi ai Universităţii Cluj, totalul datoriilor acceptate fiind de 29 de milioane de lei noi. Se scrie că fostul finanţator al „şepcilor roşii”, Florian Walter, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC FC Petrolul Ploieşti din toamna anului trecut, nu a obţinut, la masa credală, statutul de creditor majoritar, administratorul judiciar Horia Ţiril (foto; www.redactiadestiri.ro) neluându-i în consideraţie un act prin care revendica suma de cinci milioane de lei, Walter rămânând astfel cu 10.000.000 de lei noi, adică 34% din suma totală a creditorilor acceptaţi. Însă, acelaşi www.ziuadecluj.ro notează că, „printr-o serie de firme pe care le controlează şi care sunt înscrise şi acceptate pe tablou, omul de afaceri şi-ar putea creşte procentul actual”. Următorul creditor al insolventei „U” Cluj, după Florian Walter, este Ministerul de Finanţe, cu 6,7 milioane de lei noi, revendicaţi de ANAF. Salariaţii, categorie la care au fost incluşi şi jucătorii, figureay[ cu 2,7 milioane de lei noi, iar firma de pază şi protecţie Scutul Negru SRL s-a înscris cu suma de 2,8 milioane de le noi, pentru serviciile prestate.

Cum actualul conducător al Petrolului nu a căpătat statutul de creditor majoritar, administratorul judiciar va rămâne acelaşi, firma Global Money Recovery, din Oradea. Adunarea Generală a Creditorilor urma să stabilească dacă îl mai menţine în funcţie pe Horia Ţiril. Acesta din urmă a declarat pentru „Ziua de Cluj” că „nu cred că cineva poate contesta modul în care s-a făcut tabelul final. Ceea ce pot să vă spun e că jucătorii au fost trecuţi la categoria de salariaţi, nu la chirografiaţi (n.r. – cei care dețin un drept personal de creditor, pe baza unui act sub semnătură privată, fapt care se referă, în general, la persoanele juridice sau fizice care au raporturi comerciale cu societatea în cauză), aşa că li s-au admis atât convenţiile civile, cât şi cărţile de muncă. La Rapid nu a fost aşa, însă Tribunalul Bucureşti a dat o decizie care arată că jucătorii trebuie să fie trecuţi la categoria salariaţi. Urmează Adunarea Generală a Creditorilor, rămâne de văzut dacă voi fi păstrat în funcţie. Dorinţa mea contează mai puţin”.