Admiterea 2015 pentru cei care doresc o carieră în Poliţie şi alte instituţii MAI

Mihai Ciobanu -

Admiterea 2015 pentru cei care doresc o carieră în Poliţie şi alte instituţii MAI

În contextul Campaniei naţionale “Şi TU poţi deveni POLIŢIST”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova organizează selecţia şi recrutarea candidaţilor din județul nostru, care doresc să doresc să participe la procedura de admitere în instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului Ministerului Afacerilor Interne – sesiunea 2015.

Cu această ocazie, tinerii care doresc să îmbrăţişeze o carieră în Poliţie, vor putea afla mai multe detalii despre condiţiile generale şi specifice care trebuie întrunite pentru a putea fi admişi în acest gen de instituţii, probele de examen şi bibliografia specifică. De asemenea, ei vor fi informaţi cu privire la avantajele de care benificiază pe parcursul anilor de şcolarizare, dar şi despre specificul muncii, despre oportunităţile de formare şi avansare profesională ca lucrători de poliţie, despre conduita şi seriozitatea de care trebuie să dea dovadă în permanenţă un funcţionar public cu statut special. Numărul de locuri pentru instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne – sesiunea 2015, sunt după cum urmează:

 

  1. ACADEMIA DE POLIŢIE “ALEXANDRU IOAN CUZA”

 

  1. Invăţământ cu frecvenţă

 

Domeniul de licenţăProgramul de studii universitare de licenţă/ specializarea/specialitateaLocuri/ beneficiar Nr. locuri
Total Din care
RomiMaghiariAlte min.
                 FACULTATEA DE POLIŢIE
DreptDreptPoliţie65 IGPR, 10 IGJR, 2 IGSU, 2 DGMRU, 10 IGI, 5 DRPCIV, 6 SPP
Total 100
Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publicăOrdine şi siguranţă publicăPoliţie250 IGPR250532
Poliţie de frontieră55 IGPF, 5 DGP60221
Jandarmi50 IGJR50221
Penitenciare45 (5 RM)45 (5 RM)
Total405974
                   FACULTATEA DE POMPIERI
Ingineria instalaţiilorInstalaţii pentru construcţii – pompieriPompieri35 IGSU, 5 RM,

10 palestinieni

501
FACULTATEA DE ARHIVISTICĂ
IstorieArhivistică15+5 taxa AN15+5 taxa21
TOTAL570+5 taxa1095

 

  1. Invăţământ cu frecvenţă redusă

 

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publicăOrdine şi siguranţă publicăPoliţie2536
Poliţie de frontieră6
Jandarmi5

 

  1. ŞCOLI POSTLICEALE ALE MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE

 

Unitatea de învăţământ

Specialitatea/calificarea

Locuri/ beneficiarNr. locuri propuse
Total Din care
RomiMinorităţi
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – CâmpinaAgent de poliţie1 DGL, 4 DRPCIV,

500 IGPR

50553
Şcoala de Agenţi de Poliţie

„Septimiu Mureşan” – Cluj-Napoca

125 IGPR12532
Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” – OradeaAgent de poliţie de frontieră5 IGI, 5 DGP,

70 IGPF

8032
Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – DrăgăşaniSubofiţer de jandarmi5 SPP, 120 IGJR12532
Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” – Fălticeni125 IGJR12532
Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – BoldeştiSubofiţer de pompieri

şi protecţie civilă

100 IGSU1251
Maistru militar auto4 DGL, 1 IGPF, 8 IGSU,

3 IGAv, 5 IGJR,1 DCTI, 3 IGPR

1
Total locuri – Învăţământ postliceal10851911
TOTAL GENERAL1696

(5 taxă)

54

NUMĂRUL DE LOCURI LA ALTE INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT

PENTRU SESIUNEA DE ADMITERE 2015

 

  1. Învăţământ superior (ofiţeri) – studii universitare de licenţă, învăţământ cu frecvenţă

 

Nr. crt.Instituţia militară de învăţământDomeniul de licenţăDomeniul/ specialitatea militarăTotal locuri
 

1.

 

Academia Forţelor Terestre

Nicolae Bălcescu”

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publicăManagementul sistemelor de comunicaţii militare

Comunicaţii şi informatică

1045
Management economico-financiar

Finanţe-contabilitate

29
Ştiinţe administrativeAdministraţie publică

Intendenţă

6
3.Academia Tehnică MilitarăInginerie de armament, rachete şi muniţiiArmament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului472
Inginerie geodezicăTopogeodezie şi automatizarea asigurării geodezice1
Inginerie genisticăSisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare3
Ingineria autovehiculelorBlindate, automobile şi tractoare6
Inginerie civilăConstrucţii şi fortificaţii7
Inginerie electronică şi telecomunicaţiiEchipamente şi sisteme electronice militare7
Transmisiuni17
Calculatoare şi tehnologia informaţieiCalculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională 

27

 

4.Institutul Medico-MilitarSănătateMedicină generală15 DM
5.Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publicăManagement în aviaţie –

Aviaţie piloţi

10 IGAv
6.Academia Navală

„Mircea cel Bătrân”

Inginerie marină şi navigaţieNavigaţie, hidrografie şi echipamente navale 

2 IGPF

7.Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publicăPsihologie-informaţii5 IGPR
Studii de securitate şi informaţii15 DIPI

5 IGPR

Total număr de locuri – învăţământ universitar                     169

 

b). Învăţământ postliceal (maiştri militari) – învăţământ cu frecvenţă

 

Nr. crt.Instituţia de învăţământSpecialitatea/ specializareaNr. locuriTotal
 

 

1.

 

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre

„Basarab I”

– Piteşti –

Armament şi instalaţii de lansare538
Tehnică de comunicaţii11
Operare şi mentenanţă echipamente de comunicaţii21
Construcţii1
 

2.

Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale

„Amiral Ion Murgescu”

– Constanţa –

Motoare şi instalaţii electrice navale3 IGPF
Total număr de locuri – învăţământ postliceal                     41