AFI Ploiești anunță deschiderea magazinelor New Balance și ANNA CORI

Redactia -

AFI Ploiești anunță deschiderea magazinelor New Balance și ANNA CORI

AFI Ploiești găzduiește două branduri premium noi de încălțăminte, New Balance și ANNA CORI, ce fac parte din strategia de dezvoltare a centrului comercial în 2016. New Balance a fost deja inaugurat pe data de 13 decembrie, iar deschiderea ANNA CORI are loc astăzi.

Cele două branduri completează oferta de încălțăminte din AFI Ploiești, după ce în această toamnă a fost inaugurat și un magazin Deichmann, pe data de 10 noiembrie.

„În acest an am deschis o serie de branduri noi, unele dintre ele în premieră în județul nostru, ca urmare a rezultatelor foarte bune obținute de AFI Ploiești în mod constant. În strategia noastră de dezvoltare, unul dintre cele mai importante obiective este să oferim clienților un mix de branduri diversificat, în concordanță cu dorințele și nevoile lor. Îi așteptăm pe ploieșteni să viziteze cele două magazine și să se bucure de o gamă de produse premium, create după cele mai recente trenduri.”, a declarat Oana Vîjială, General Manager AFI Ploiești.

Magazinul New Balance deschis în AFI Ploiești este primul din județul Prahova și pune la dispoziția clienților o gamă largă de modele de pantofi sport, atât pentru femei, cât și pentru bărbați și copii. Produsele brandului, ce se remarcă prin combinații îndrăznețe de culori, sunt recomandate de stiliști pentru ținutele casual sau sport, fiind în continuare în tendințe.

Magazinul este situat la etajul centrului comercial și are o suprafață totală de 170 de metri pătrați. Cu ocazia deschiderii, clienții se pot bucura de o promoție specială, beneficiind de reduceri de 50% la a doua pereche de încălțăminte achiziționată.

afi-ploiesti_anna-cori_1

 

ANNA CORI face parte din grupul românesc Denis și are o tradiție de 20 de ani pe piața românească. Magazinul aduce o gamă de extinsă de produse pentru publicul feminin, dar și pentru publicul masculin, încălţăminte elegantă, modele de pantofi pentru ţinute casual, în culori neutre sau în culori electrizante, în concordanţă cu cele mai noi tendinţe de pe piaţă. Pe lângă acestea, magazinul pune la dispoziţie o varietate de accesorii din piele și genți pentru femei.

Finisajele rafinate ale produselor ANNA CORI sunt realizate cu materiale prime din Italia, iar modelele lor poartă semnătura lui David Vaccari, designer celebru pentru contribuțiile aduse la colecțiile celor mai mari case de modă din Italia.

AFI Ploiești este unul dintre cele mai moderne centre comerciale din județul Prahova și aduce o ofertă diversificată de shopping și petrecere a timpului liber. În a doua jumătate a anului AFI Ploiești a deschis o serie de alte branduri cunoscute, printre care prima cafenea Starbucks din Prahova, primul magazin de bijuterii Cellini din județ, precum și locul de joacă pentru copii, Gymboland.