Află câte amenzi au dat jandarmii în weekend

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti au fost prezenţi la acest sfârşit de săptămână în zone cu potenţial criminogen ridicat din municipiul Ploieşti, unde au executat misiuni de menţinere a ordinii publice şi au intervenit pentru rezolvarea problemelor semnalate de cetăţeni.Au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea unor norme sociale, a […]

Știri

Redactia

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti au fost prezenţi la acest sfârşit de săptămână în zone cu potenţial criminogen ridicat din municipiul Ploieşti, unde au executat misiuni de menţinere a ordinii publice şi au intervenit pentru rezolvarea problemelor semnalate de cetăţeni.
Au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea unor norme sociale, a ordinii şi liniştii publice, al căror cuantum s-a ridicat la suma de 17.925 lei.
Majoritatea sancţiunilor au vizat în mod deosebit „săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, şi „tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor.

Citeste mai departe

Inline
Inline