Află cu cât a crescut numărul abonaţilor Orange

Redactia -

Grupul France Telecom-Orange anunţă astăzi rezultatele financiare pentru anul 2012. La 31 decembrie 2012, Orange România avea 10.283.000 de clienţi, cu aproximativ 40.000 mai mulţi decât în trimestrul precedent. Pentru anul 2012 veniturile companiei au totalizat 913 milioane de euro, o scădere cu 2,6% faţă de 2011, datorată impactului tarifelor de interconectare. Eliminând impactul măsurilor de reglementare, veniturile Orange România au înregistrat o creștere de 0,8% în 2012 față de anul anterior. Veniturile companiei în trimestrul al patrulea al anului au ajuns la 233 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o diminuare cu 2,7% față de T4 2011. În 2012, vânzările de telefoane din gama smartphone au crescut cu 110%, contribuind la creşterea traficului de date pe mobil cu 83% față de anul anterior. Creşterea puternică pe segmentul serviciilor de date mobile a fost impulsionată de ofertele atractive şi a venit pe fondul investițiilor în extinderea și în calitatea reţelei. Astfel, rețeaua Orange 3G+ are acoperire națională, serviciile H+ cu viteză de transfer a datelor de până la 43,2 Mbps sunt disponibile în 562 de localități, în timp ce rețeaua 4G acoperă în prezent 126 de localităţi. Anul 2012 a fost un an dinamic, al transformărilor: remodelarea ofertelor, extinderea tipurilor de servicii disponibile în magazinele Orange și lansarea unor noi servicii de asistență, transformarea zonei digitale și a website-ului www.orange.ro. Astfel, în 2012, Orange a lansat noi oferte, adaptate la necesitățile cliențiilor PrePay și ale abonaților, precum abonamentul Cangur care îmbină ofertele de date cu smartphone-uri la prețuri accesibile. Totodată, a lansat serviciul transfer internațional de bani în Orange shops și a propus clienților servicii de asistență adaptate la tendințele și cerințele de pe piața telecom. Astfel, Orange a lansat serviciul de asistență Orange Expert, dedicat clienților care utilizează smartphone-uri, disponibil în Orange shop, online și la telefon. În același timp, Orange oferă tuturor utilizatorilor de telefoane mobile, clienți Orange sau nu, o gamă extinsă de servicii, de la reparaţii și setări până la transfer de conţinut în cele 7 Orange Care Centers din țară. În 2012, Orange a marcat mai multe realizări și în zona serviciilor online, tot mai mulți utilizatori începând să caute oferte și informații utile pe website-ul companiei și în portalul pentru mobil. Ca urmare, Orange are 1,2 milioane de vizitatori unici lunar pe www.orange.ro, în timp ce Portalul Orange pe mobil (m.orange.ro) este portalul mobil numarul 1 din domeniul .ro, cu peste 200.000 de vizualizări pe zi. Proiectele din zona digitală, precum aplicațiile Orange pentru smartphone și cele dezvoltate în parteneriat, au avut succes în rândul clienților utilizatori de smartphone-uri, înregistrând câteva sute de mii de download-uri în 2012. Aceste inițiative au contribuit la atingerea unei performanțe susținute pe parcursul anului 2012 și în special în trimestrul al patrulea, când Orange România a înregistrat cele mai bune rezultate comerciale de la debutul crizei economice. „În 2012 Orange România şi-a consolidat poziţia de lider de piaţă, nu doar din punctul de vedere al cotei de piaţă şi al cotei valorice, cât mai ales din perspectiva experienţei pe care a oferit-o clienţilor săi. Și acest an va fi plin de încercări pentru industria telecom, având în vedere presiunea asupra investițiilor venită din partea deciziilor de reglementare. Cu toate acestea, în 2013 intenționăm să investim masiv în rețele de ultimă generație 4G, în extinderea portofoliului de servicii şi produse şi ne vom menţine atenţia asupra calităţii serviciilor şi a modului în care interacţionăm cu clienţii noștri”, a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange România.