Ai de gând să faci ilegalităţi la referendum? Află mai întâi ce au păţit alţii care au făcut-o

Redactia -

În contextul desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, structurile teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor au întreprins măsuri de asigurare a unui proces electoral corect, de fiecare dată când au fost încălcate prevederile legale măsurile procedurale fiind aplicate cu fermitate. Pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, au fost întocmite 99 de dosare penale, 31 din acestea fiind întocmite faţă de autori necunoscuţi. Dosarele penale întocmite cu această ocazie privesc cu precădere furtul unor bannere electorale, săvârşirea infracţiunilor de vot multiplu, promisiunea sau darea de mită electorală, folosirea unor buletine de vot falsificate, sau furtul unor ştampile de vot. Faţă de două persoane a fost luată măsura reţinerii preventive pentru o perioadă de 24 de ore, pentru încălcări ale legislaţiei electorale.

Cercetările în cadrul acestor dosare penale întocmite sunt efectuate sub coordonarea unităţilor de Parchet.

 

Exemple de incidente :

1. La o secţie de votare din Ploieşti, a fost identificat un bărbat care avea asupra lui 5 buletine de vot în plus, pe care intenţiona să le introducă în urnă. În acest caz, a fost luată măsura reţinerii preventive a alegătorului respectiv şi a unui membru din comisia de votare, aceştia urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

2. La Secţia de votare nr. 1 Chiojdeanca a fost depistat un bărbat care îşi fotografia buletinul de vot.

În ambele cazuri, au fost întocmite acte procedurale, în conformitate cu prevederile Legii 64 din 2004 R.

3. Una din sesizări a făcut referire la faptul că la o secţie de votare din oraşul Băicoi, vicepreşedintele secţiei a predat unui alegător mai multe buletine de vot. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care a întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 110 Lg.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

4. În ziua votului, au fost aplicate şi sancţiuni conform prevederilor Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru fapte constatate care au avut caracter contravenţional. Faptele vizate în aceste situaţii au constat mai ales în continuarea propagandei electorale, sau distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor – program afişate, sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală.

*

* *

Conform prevederilor articolului 54 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Pedeapsa prevazută la alin. (1) se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot, ori alegătorului care votează de mai multe ori în ziua referendumului.

Tentativa se pedepseşte.

ATENŢIE !

– Nimeni nu are dreptul să reţină ac­tele de identitate, cu ex­cep­ţia repre­zen­tanţilor Poliţiei şi asta doar în cazuri speciale

– Cartea de identi­tate este proprietate personală şi nu trebuie înstrăi­na­tă

-Actul de identitate al unei persoane fizice nu poate fi reţinut în afara cazurilor prevăzute de lege

-Este interzisă darea, primirea sau solicitare actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către persoanele neautorizate.

– Atenţionăm cetăţe­nii să nu se lase atraşi în astfel de cap­­cane şi să ne semnaleze orice fap­­tă de acest gen.

În cazul în care există persoane cărora le-au fost reţinute cărţile de identitate, Poliţia le recomandă săsune la numărul unic de urgenţă 112 sau se adreseze la orice unitate de poliţie pentru a fi demarate cercetări în conformitate cu legislaţia în vigoare.