Absolvenţii de studii superioare sau postliceale promoţia 2017 au posibilitatea de a se prezenta în vederea înregistrarii ca persoană în căutarea unui loc de muncă ca etapa prealabilă şi obligatorie pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj.

Potrivit prevederilor legii absolvenţii trebuie să se prezinte la agenţiile pentru ocuparea forței de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire.

În situaţia în care unii tineri mai au corigente, şi nu au situaţia încheiată la toate materiile, aceştia vor fi obligaţi să se prezinte în interval de 60 de zile de la susţinerea şi promovarea examenului de corigență. În acest sens adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ va specifică data promovării examenului de corigență.

În vederea înregistrării la agenţiile de ocupare, absovenții trebuie să prezinte:

Act de indentitate (copie şi original);

Act de studii (adeverinţa de absolvire, certificate de absolvire) în copie şi orginal – în cazul adeverinţei trebuie să rezulte data absolvirii

Adeverinţa eliberată de medicul de familie din care să rezulte dacă este ”apt de muncă” sau “apt muncă cu restrictii”;

Adeverința de venituri eliberată de Administrația Financiară;

 

Dacă absolvenţii aflaţi în una din situaţiile de mai sus nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la absolvire ,acestia au în continuare posibilitatea să se prezinte în vederea înregistrarii ca persoane în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţia de şomaj.

 

Precizăm că aceste prevederi pentru absolvenţi sunt în concordanţă cu obligaţia instituţiilor de învăţământ de a elibera certificate de studii în termen de 15 zile de la data absolvirii (finalizării studiilor), ori dacă până la acea dată rezultatele examenului de bacalaureat nu sunt cunoscute.

 

 

În cazul absolvenţilor de studii superioare, termenul de 60 de zile în interiorul căruia trebuie să se înregistreze la agenţiile de ocupare curge de la finalizarea studiilor anului terminal sau de la data promovării examenului de licenţă (dacă persoana promovează examenul de licenţă în termen de 12 luni de la finalizarea studiilor).

Având în vedere că nimeni nu are siguranţa promovării examenului de licenţă, sugerăm tuturor absolvenţilor de studii superioare cu domiciliul în judeţul Prahova să solicite adeverinţa de absolvire (chiar şi fără examenul de licenţă) imediat ce au finalizat cursurile şi să se înregistreze la sediul agenţiilor de ocupare cele mai apropriate în interval de 60 de zile de la finalizarea cursurilor.

Excepţie fac acei tineri care nu au situaţia încheiată la toate materiile şi trebuie să se prezinte în sesiunea de examene restante în luna septembrie, în cazul acestora termenul curge de la data promovării examenului restant, dată care trebuie precizată pe adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ superior.

 

Atenţie!!! – Dacă examenul de licenţă nu este promovat în termen de 12 luni iar absolventul nu s-a înregistrat în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor, atunci persoana în cauză nu va mai avea dreptul la indemnizaţia de şomaj, dar în schimb va putea să beneficieze de serviciile de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de formare profesională gratuită dacă se înregistrează în evidenţa A.J.O.F.M. PRAHOVA.

Precizăm că aceste prevederi pentru absolvenţii de studii superioare sunt în concordanţă cu obligaţia instituţiilor de învăţământ de a elibera certificate de studii în termen de 12 luni de la data absolvirii.

Absolvenţii care se înregistrează în evidenţa agenţiei de ocupare a fortei de muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă şi nu au un loc de muncă, pot beneficia de:

Servicii gratuite de mediere, de informare şi consiliere profesională personalizată sau de asistență şi consultanță pentru începerea unei afaceri proprii;

Servicii gratuite de formare profesională, inclusiv contravaloarea costurilor cu abonamentele de transport în comun;

Prima de încadrare ca absolvent (500 ron) dacă se încadrează în interval de 12 luni de la data absolvirii;

Prima de încadrare pentru absolvenții înregistrați în evidențele A.J.O.F.M. Prahova care se încadrează în muncă, potrivit legii, cu normă întreagă, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 15 km de localitatea în care își au domiciliul sau reședința, dacă acesta este cuprins în Planul național de mobilitate;

 – Prima de instalare pentru absolvenții înregistrați în evidențele A.J.O.F.M. Prahova care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care iși au domiciliul sau resedința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul ori își stabilesc resedința în localitatea respectivă sau în localitațile învecinate acesteia, dacă acestea sunt cuprinse în Planul național de mobilitate ;

Prima de relocare pentru absolvenții înregistrați în evidențele A.J.O.F.M. Prahova care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km

faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa pot primi cel mult 900 lei/lună, timp de 36 de luni. Această primă constă în 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor de chirie și utilități, aceasta fiind plafonată la 900 lei.

De asemenea în sprijinul absolvenţilor, agenţia acordă subvenţii acelor angajatori care încadrează în munca absolvenţi de invatamant gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior în interval de 12 luni de la absolvire (indiferent dacă sunt sau nu beneficiari de indemnizaţie de şomaj), subvenţii in valoare de 900 lei/luna pe o perioada de 12 luni, cu obligativitatea menținerii raporturilor de muncă pe o perioadă de 18 luni.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți de învățămant superior care nu au promovat examenul de licență sau de diplomă nu beneficiază de subvenția prevăzută la art. 80 din lege pentru încadrarea în muncă a absolvenților respectivi.

Subvenţia se acordă timp de 12 luni de la data semnării convenţiei, iar angajatorul este obligat să nu desfacă raportul de muncă din motive imputabile acestuia (restructurare, acordul părţilor, s.a.)

A.J.O.F.M. Prahova acordă subvenții și angajatorilor care încadrează în muncă tineri NEET’s (cu vârste cuprinse între 16 și 24 ani) înregistrați în evidențele agenției.

Subvenția se acordă pe o perioadă de 12 luni în cuantum de 900 lei/lună, cu obligativitatea menținerii raporturilor de muncă pe o perioadă de 18 luni.

Serviciul Comunicare

AJOFM Prahova

 

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Revenirea lui Contra. La Ploiești, pe arena Ilie Oană, ca selecționer al României. Cu un succes la debut!

Pe 11 martie 2014, Cosmin Contra o părăsea defintitiv pe SC FC Petrolul Ploiești, pentru a semna

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline