Alexandria a făcut Terci(ul) mai bun în… terciul din „9 Mai”. Petrolul, detronată până sâmbătă, la ora 15.45!

Dragos Trestioreanu -

Alexandria a făcut Terci(ul) mai bun în… terciul din „9 Mai”. Petrolul, detronată până sâmbătă, la ora 15.45!

În etapa trecută, penultima a turului campionatului Seriei a III-a din al treilea eșalon fotbaliistic național, Astra 2 reușise marea surpriză de a pleca neînvinsă de pe arena Ilie Oană, remiza albă de-atunci permițându-i contracandidatei la promovare a Petrolului, secondanta acestuia, AFCM Alexandria, de a reduce, destul de repede, din ecartul de 4 puncte al „lupilor”. Ei bine, fără să fi dorit, cel puțin așa s-a dedus din lupta surdă din… orezăria de pe „Columbia”, Astra 2 – pierzând meciul din ultima rundă, cu trupa din Teleorman – i-a ajutat totuși pe Florin Radu și coechipierii lui să și treacă, cel puțin până sâmbătă după-amiază, pe locul 1, cu un avans de 1 punct față de găzari!

Partida de pe stadionul din cartierul ploieștean 9 Mai a debutat cu oaspeții la cârma jocului, însă doar o eroare de-a dreptul ilară a condus la deschiderea scorului de către ei. Fundașul central dreapta al „negrilor”, Mircea Popescu, i-a pasat perfect… telormăneanului Marius Terci, aflat la 17 metri, în poziție centrală, cel din urmă neputând refuza „cadoul” și șutând, după pătrundere, în dreapta lui Cristian Nedelcovici, ieșit dintre buturi, fără a avea sorți de izbândă. Era doar minutul 9 și poate că nimeni dintre cei aflați la fața locului, circa 150 de spectatori, nu o fi crezut că a asistat atunci, de fapt, la stabilirea rezulatului final. Dar, așa a fost! Chiar dacă jucătorii lui Marius Măldărășanu au trecut imediat la timonă, raidurile asezonate cu câte o „bicicletă” ale micuțului mijlocaș stânga de 18 ani, Dragoș Gheorghe, dându-i emoții, de fiecare dată, lui Eduard Sîrbu, adversarul direct al său. De altfel, de la Gheorghe a „pornit” cea mai mare ocazie a gazdelor, din tot meciul, centrarea lui de pe stânga spre centru neputând fi recepționată perfect de Raul Găvîrliță, mingea sărind spre dreapta, fiind preluată simplu de Florin Radu. Acesta s-a pierdut însă la contra imediată a lui Sebastian Culda, astristul – rămas în posesia balonului – a înaintat și a șutat, apoi, în diagonală, de la 10 metri, direct în sâlpul stâng! Acolo de unde obiectul de joc a sărit în spatele lui Olteanu și, apoi, faza s-a „răcit”.

Atunci, Astra 2 a avut ghinionul de a fi irosit o oportunitate uriașă de a egala scorul. A mai avut vreo două și spre finalul întâlnirii, mai întâi, șutul aceluiași combativ Dragoș Gheorghe (56), de la 18 metri, central, a fost deviat puțin pe lângă stâlpul stâng, iar apoi Radu (75) a fost aproape de autogol. Pe final, în disperare de cauză, Măldărășanu l-a trimis în avanposturi pe… gafeurul Popescu, care a irosit și acolo o ultimă fază ce putea aduce posibil egalarea!

Cu un singur echipier care a bifat meciuri în Liga 1, Robert Vâlceanu, cel nici prea-prea, nici foarte-foarte, și cu mulți tineri și foarte tineri în rest, Astra 2 nu a avut nici experiența și nici valoarea de a trece peste șocul din primele 10 minute ale confruntării. A fost mai ușor să facă antijoc pe „Ilie Oană”, decât să construiască în clisa de acasă. Evident, în noroiul de pe mai bine de trei sferturi din suprafața de joc, față de covorul verde al stadionului din cartierul de Est, a fost cu mult mai dificil de a mai face o altă surpriză. Poate și că primul loc de sub podium ar fi prea mult pentru o echipă care evoluează fără presiunea unui obiectiv de mare performnață. Totuși, trebuie recunoscut că „puștii” Astrei 2 s-au luptat și acum, neputând fi acuzați de cine știe ce, deși poate că așa or fi crezut cei care nu au fost pe „Columbia”!

Rezultatul final, 1-0 (1-0) pentru AFCM Alexandria, este unul înșelător și nedrept, măcar o remiză fiind absolut echitabilă. Chiar dacă a mai fost lider, chiar dacă va mai fi, AFCM Alexandria este clar inferioară din toate punctele de vedere Petrolului. Dar „lupii”și-au făcut singuri viața grea pe final de tur, motiv pentru care vor juca sub o presiune imensă la SC Popești-Leordeni, sâmbătă, doar un succes acolo permițându-le să ierneze în calitate de campioni de toamnă.

ASTRA 2: Nedelcovici – Șt. Dobre, M. Popescu, D. Vîrtej, F. Ioniță – Chiriac (83 – Barîcă), Pahonțu (cpt) – Culda (60 – Khalil), Vîlceanu, Dr. Gheorghe II – Găvîrliță. Antrenori: Marius Măldărășanu (principal), Laurențiu Costache (secund), Florentin Rădulescu (cu portari).

AFCM ALEXANDRIA: Fl. Olteanu – Ed. Sîrbu, Ciocoteală, Floricel, Ov. Gheoghe, Fl. Radu (cpt) – Vîlcică, Calofir – Căpățînă (83 – Oprescu), Terci (90+5 – Barbălată), C. Călin (54 – V. Vîrtej).

Au arbitrat: Bogdan Ionuț Anghelinei – Daniel Vlase (Slobozia Conachi, județul Galați) și Florian Alexandru Vișan (Galați)

Observatori: Roxana Cernea (București), pentru joc, și Mihail Ghiberdel (Pitești), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: C. Călin (21), Floricel (33), V. Vîrtej (59 și 76), Pahonțu (67), Barîcă (83), D. Vîrtej (90+3).

Interesant este că în fiecare tabără a fost câte un jucător purtînd numele de Vârtej. Ei au primit… trei cartonașe galbene, cel de Alexandria, Viorel, două, fiind astfel eliminat, iar cel de la Astra 2, Daniel – unul, în prelungiri, pentru o simulare. La gazde a jucat Vîlceanu, iar la oaspeți, Vîlcică! La meci au fost prezenți și președintele executiv al clubului Astra Giurgiu, fostul portar Dani Coman, și medicul echipei mari, dr. Mircea Miu. Ambii au plecat dezamăgiți de la arenă, „satelitul” terminând anul cu un eșec pe teren propriu, rămânând totuși, până la primăvară, pe locul al IV-lea în ierarhia turului.

Foto: Facebook, www.republikanews.ro și www.sportonlineph.ro