Interviul de Crăciun – Povestea copilului care s-a născut pentru a juca fotbal și s-a luptat aproape ca nimeni altul să-și atingă visul

1De Cosmin Lambru am auzit prima oară citind pe siteul oficial al defunctei SC FC Petrolul rezultatele meciurilor din campionatele de juniori. Nu a fost unul fără să marcheze de la trei goluri în sus. A bătut continuu recorduri și a urcat pe scara valorii, primul moment al său cu adevărat de grație fiind ziua de 29 mai 2016. Atunci când a debutat – la 17 ani și 6 luni – în Liga 1, la Craiova, pe arena din parcul craiovean Romanescu, contra echipei CS Universitatea, trimis pe teren de către antrenorul Ionel Tersinio Gane. Un oltean l-a debutat pe un copil prahovean, în orașul său de domiciliu! Dar Cosmin nu s-a oprit atunci. Cum SC FC Petrolul a dat faliment, el a optat pentru a-și începe drumul, din competițiile de seniori, din al patrulea eșalon. Și a găsit mediul propice aproape de Ploiești, la una dintre cele mai constante formații din ultimele sezoane ale Ligii A Prahova, CS Blejoi. O grupare cu fotbaliști care l-au adoptat imediat, recunoscându-i harul de marcator. Iar la finele primului tur de campionat, chiar de ziua lui, la majorat, Lambru a bifat primul hat-trick, terminând în fruntea ierarhiei golgheterilor cu 18 reușite, cărora avea să le mai adauge încă două, în “16”-imile fazei locale a ediției 2017-2018 a Cupei României-Timișoreana. Și-o poveste incredibilă de viață continuă…

Când a deschis ochii în fotbal copilul Cosmin Lambru?

C.L.: Într-o zi, din anul 2002, tatăl meu, care a fost fotbalist, m-a luat de mână și m-a dus la fostul stadion “Ilie Oană”. Așa am început să mă pregătesc și să joc la un nivel organizat. Aveam 4 ani. Îmi amintesc perfect cum am intrat – cu emoțiile de la acea vârstă, dar și cu bucurie – pe terenul din spatele peluzei de-atunci a galeriei. Primul antrenor mi-a fost Lucian Sotir, fostul jucător al Prahovei și al Petrolului.

Apoi…

C.L.:  Apoi, am trecut la grupa domnului Cristian Nica, fostul arbitru-asistent internațional. Din nou cu băieți mai mari ca mine. Cu un an mai mult, atunci. Acest decalaj de vârstă mi-a folosit însă foarte mult. Mai ales în copilărie, a juca alături de cei mai mari ca vârstă este foarte important. Te călește.

Ai fost atacant de la bun început?

C.L.: Da, ca tata. L-am moștenit. Și mi-a mai folosit ceva mult de tot. După fiecare meci, aveam un critic foarte sever. Era tatăl meu. Tot timpul mi-a explicat unde am greșit și de ce. Astfel, în afara sfaturilor antrenorilor, am avut tot timpul ce să învăț și de la cine. E clar, tata mi-a influențat foarte mult cariera. Și numai în bine.

2Ai ținut evidența golurilor marcate până acum?

C.L.: Nu, din păcate nu. Doar așa, o medie să-i zic. În campionatele de copii și juniori dădeam cam 65-70 goluri pe sezon. Bine, am conștientizat întotdeauna și care erau diferențele dintre echipa mea și cea adversă. Odată, am jucat la Păulești, cu juniorii de acolo, și i-am învins cu… 24-0, eu marcând jumătate dintre golurile formației mele. A fost recordul meu absolut, într-un joc din campionatul județean de juniori. La ultimul sezon cu juniorii A de la SC FC Petrolul am punctat de 35 de ori. Am suferit mult din cauza falimentului, dar și a insolvenței.

De ce?

C.L.: Simplu, pentru că, după ce ne calificasem în câteva rânduri în fazele zonale naționale, lipsa de investiții din ultimul sezon ne-a împiedicat – deși aveam echipă bună, zic eu – să luptăm pentru mai mult. Ne-am înțeles foarte bine, atunci, între noi. Eram uniți, aveam stilul nostru de joc, mulțumindu-i pentru asta antrenorului Claudiu Toader. I-am rămas, de altfel, apropiați toți foștii lui elevii. Nu spun vorbe mari, dar dacă ne-ar fi fost acordată mai multă atenție am fi ajuns măcar în semifinalele Campionatului Național de juniori A. Eram coleg cu Alberto Olaru, cel care s-a apucat de fotbal de-abia la vârsta de 14 ani, dar a progresat fantastic, cu Eugen Rudaru, actualul meu coechipier și prieten de la CS Blejoi, cu Mihai Velisar, cu Tiberiu Nițescu, dar și cu alții, care sunt la Petrolul ’52. Ca și cu Constantin Costache, cel care a debutat puțin mai devreme decât mine în prima ligă, tot sub conducerea domnului Gane.

De Costache știu că ar fi refuzat să joace la Petrolul ’52…

C.L.: A preferat să meargă mai sus, la FC Voluntari. Nu este de condamnat, fiecare alegându-și după cum vrea drumul în carieră.

Accidentul care i-a schimbat viața

Ai intrat în fotbal la vârsta de 4 ani. Acum, ai puțin peste 18. A fost o ascensiune continuă?

C.L.: Așa mi-aș fi dorit, dar nu a fost cum mi-am visat. Iar asta din cauza unui cumplit accident, pe care l-am suferit pe când aveam 7 ani. Un accident care putea chiar să-mi distrugă definitiv visul de a ajunge, odată, un fotbalist cel puțin respectat.

Ce s-a întâmplat?

C.L.: Eram cu prietenii mei de la Pleașa pe stradă, ne întorceam spre casă, când un TIR a derapat și s-a îndreptat spre mine. Am apucat, din reflex, să mă bag sub o conductă, dar am pus mâna pe un gard, ca să mă sprijin. TIR-ul mi-a strivit-o acolo! Nu uit nici măcar un moment din acel accident! Am simțit o durere înfiorătoare, dar am rămas conștient. Am fost scos de acolo și dus la spital. Puteam pierde tot brațul stâng, întârziindu-se operația. Din fericire, am avut noroc de o doamnă chirurg, dr. Otilia Răcășan, care pot spune că a făcut o minune. Eu și familia mea îi rămânem datori toată viața! Mi-am pierdut atunci doar mâna, de la încheietură. Am stat o lună și jumătate internat. Eram întins pe un pat de spital, numai pe spate, cu brațul introdus în abdomen, pentru a se regenera țesutul. Nu aveam voie să mă mișc deloc. De câte ori mă uit la cicatrice îmi amintesc de acele clipe. Însă, chiar și așa, copil fiind, mi-am spus că visul meu de a juca fotbal nu urma a se termina așa. Sufeream acolo, în spital, nu aveam voie să mă întorc de pe o parte pe alta, dormeam doar pe spate. A fost foarte greu, dar a trecut. A venit recuperarea și, încet-încet, mi-am revenit și am reînnodat firul care se rupsese într-un moment din care pot spune acum că am scăpat totuși destul de bine.

3Și cum ai putut continua, având acea problemă?

C.L.: La început, am găsit o proteză la Târgu Mureș. Totuși, nu era cea mai bună soluție. Se deprecia destul de repede. Peste câțiva ani, am aflat de fundația fostului pilot italian de Formula 1, Alex Zanardi. Rămas într-un scaun rulant după un accident de pe pistă, și-a folosit, ulterior, banii câștigați la curse pentru a-i ajuta pe sportivii care au probleme. Am plecat în Italia și am cumpărat proteza, pe care o am și acum. A costat mult, dar este foarte-foarte bună, estetică, abia dacă se observă diferența. De altfel, am auzit că sunt destui cei care m-au văzut pe teren și nu știau de accident și de proteză.

Asta și pentru că fotbalistul Cosmin Lambru uimește acolo, pe teren. Este tratat ca un partener de întrecere fără probleme. Și respectat, deja. Cum a fost la revenire?

C.L.: Când m-am întors la fotbal, am început să învăț lucruri noi. Și mai ales cum să cad, sprijinindu-mă doar pe un braț. Nu a fost deloc ușor, dar nu m-am plâns și nici nu o s-o fac vreodată. Nu sunt menajat de nimeni și nici nu aș vrea să fiu. Drept dovadă că am suferit diverse accidentări pe teren, și nu chiar puține. Dar sunt puternic și trec repede peste ele. Nu am niciun pic de teamă să pun piciorul la minge, să fiu atacat mai tare. Așa e fotbalul, numai pentru cei puternici. Doar așa reușești, indiferent cum ai fi. Îi sfătuiesc, dacă mi se permite, pe toți să se lupte continuu. Viața înseamnă o luptă care nu se termină niciodată!

Produs 100% al Petrolului, cum de nu ești la echipa ce-a fost acceptată drept continuatoarea tradiției acestui simbol?

C.L.: E foarte bine că mi-ați pus această întrebare. Abia o așteptam, aș putea zice. Este o poveste mai lungă, dar merită spusă. Întâi de toate, da, sunt un produs al fostului centru de copii și juniori al SC FC Petrolul. Numai că, nu am fost tot timpul, ca junior, la acest club. Cei apropiați Petrolului își amintesc cu siguranță că, la un moment dat, s-a luat decizia ca juniorii să fie transferați la Chimia Brazi, club aflat atunci în liga a treia. Acolo s-au dus mai mulți dintre colegii mei de-atunci, de la grupa antrenată de domnul Cristian Nica. Evident, împreună cu dânsul. Eu nu am acceptat să merg și am optat pentru Petrolul 95, școala de fotbal a domnului Daniel Chiriță. Acolo l-am întâlnit, pentru prima oară, pe domnul Claudiu Toader. Îmi amintesc că dominam întrecerile la nivelul nostru de vârstă, am câștigat și o ediție a Cupei Moș Crăciun, la care am fost principalul marcator al competiției, gheata aurită primită atunci fiind unul dintre trofeele mult iubite ale mele.

4Și ce-a urmat?

C.L.: Grupa noastră a trecut apoi la SC FC Petrolul, la solicitarea noului șef al centrului de copii și juniori, domnul Adrian Toader. Cel care l-a și recomandat la club pe fratele său, Claudiu. Și-așa am făcut o echipă alcătuită din cei veniți de la Petrolul 95 și cei mai buni existenți la SC FC Petrolul. Astfel am revenit la clubul la care începusem fotbalul și am debutat, anul acesta, în prima ligă. Petrolul va rămâne toata viața în sufletul meu.

Doar trei meciuri fără gol marcat

Și totuși, ai ajuns la CS Blejoi!

C.L.: Când s-a făcut anunțul, mai pe la mijlocul verii trecute, că s-a încheiat de tot activitatea de la SC FC Petrolul, pentru a nu rămâne în urmă cu pregătirea am acceptat să merg să mă antrenez la CS Blejoi. Așa, fără nicio obligație de ambele părți. Însă, cât am fost la Blejoi, incluzând și-un mini-cantonament, și două meciuri-test, m-am simțit foarte bine alături de fotbaliștii de acolo, mulți cu experiența unor eșaloane superioare. M-au primit minunat, mă simțeam chiar ca unul de-al lor. Însă, când domnul Claudiu Toader ne-a anunțat pe noi, foștii elevi, să ne prezentăm la noul Petrolul, nu am ezitat și m-am dus. Am făcut primul antrenament pe “Ilie Oană” cu mii de suporteri fantastici în jur, fiind realmente impresionat. Până atunci, îi cunoscusem doar fiind alături de ei sus, în tribună. A fost ceva senzațional, am simțit că pentru așa o atmosferă a meritat să sufăr și să trec cu bine peste toate necazurile.

Dar, de ce ai renunțat?

C.L.: Finalul foartei scurte mele povești la Petrolul ‘52 nu a fost unul cu happy-end. Și, așa cum am promis, o să și explic de ce. Am făcut cu domnii Octavian Grigore și Nicolae Constantin două săptămâni de antrenament. Veneau jucători, dispăreau alții. Se apropia cu repeziciune debutul în Liga A Prahova. La început, păream a fi titular pe postul meu favorit, cel de atacant împins. Apoi, au apărut alții și nu mai începeam antrenamentele printre presupușii titulari. Nu mi s-a părut normal. Astfel încât, în prima zi a săptămânii meciului de la CS Păulești, am renunțat și am cerut să fiu detașat la CS Blejoi. Nimeni nu-mi putea schimba ideea că, dacă aș fi intrat de pe bancă 10 minute sau un sfert de oră, pe final de partide, aș fi putut progresa precum mi-aș fi dorit. Acumulările se fac la antrenamente, dar dacă nu sunt puse în valoare pe teren, în jocuri cu mize, se pierd ușor-ușor. Ca și motivația. Asta e explicația. Am vrut astfel să merg într-un loc în care aveam șanse să joc. Și așa s-a și întîmplat, nu am lipsit de la nicun meci în 15 etape, plus jocul din Cupa României. În marea majoritate am fost titular intregralist, chiar.

5De ce crezi că te-ai impus încă de la bun început la CS Blejoi? O echipă la care, în 16 meciuri, 15 în campionat și unul în Cupa României, doar în trei nu ai înscris?

C.L.: Da, e adevărat, numai pe propriul teren cu Petrolul ’52 și în deplasare la CSO Plopeni și CS Păulești, toate trei în campionat, nu am reușit să marchez. În rest, în toate. Fie un gol, fie două și chiar trei, în ultima etapă a turului, la Urlați, cu Unirea, în singurul joc în care am transformat un penalti. Din 20 de goluri, 19 au fost reușite numai din acțiune. Cum fotbalul nu-i un sport individual, ci unul de echipă, fără sprijinul coechipierilor mei nu aș fi reușit însă a înscrie 20 de goluri. Le mulțumesc din suflet tuturor colegilor de echipă. Dar, știți ceva? La CS Blejoi suntem ca în cei.. “Trei mușchetari”. Adică toți pentru unul, unul pentru toți! Suntem o adevărată familie și avem un antrenor care știe să ne pună în valoare, făcând și antrenamente la care venim cu mare plăcere. Așa se și explică de ce avem același număr de puncte cu echipa campioană de toamnă, Petrolul ’52, și doar un gol mai puțin la golaveraj!

Răzvan Lucescu, un idol

Totuși, ce te-a făcut să fii convins că ar fi trebuit să fii titular, ca atacant, într-o echipă preponderent formată din seniori? Iar asta în condițiile în care, existând obligativitatea folosirii, pe tot timpul jocului, a unui fotbalist “sub 21 ani”, în lot mai existau și alți câțiva.

C.L.:  Pe vremea când antrenor la echipa mare era Răzvan Lucescu, dânsul a cerut recomandări în privința aducerii la antrenamente a unor juniori de le centrul nostru. Am fost chemat, la sugestia domnului Cristi Vlad, și eu, dar și Costache, și Tibi Nițescu. Am lucrat atunci ca și vedetele din străinătate aflate la echipă. Mi-a folosit, desigur, foarte mult. De altfel, am fost zilnic la ședințele de pregătire, doar în mandatele domnilor Gheorghe Mulțescu și Constantin Schumacher nu au mai fost solicitați juniori la antrenamente. La domnii Tibor Selymes, Sebi Tudor și Mihai Stoichiță nu am lipsit deloc. Domnul Stoichiță chiar a și vorbit cu domnul Dan Capră să fiu legitimat, ca să pot juca și în prima ligă. Dar nu mi s-a împlinit visul, atunci. În iarna acestui an, chiar am sperat că voi fi luat și eu în cantonamentul din Turcia, însă deja nu prea mai erau bani și s-a renunțat la cooptarea unor juniori în lotul deplasat acolo. Toate astea, dar și, fără falsă modestie, conștiența propriei valori, m-au determinat să cred că ar fi trebuit să fiu titular la Petrolul ’52, la debutul în Liga A Prahova.

6-selectataDeși ești împrumutat la CS Blejoi pentru tot sezonul, vei reveni pentru retur la Petrolul ’52?

C.L.: Nu. Am și anunțat deja că doresc să rămân la CS Blejoi. Am fost, ca și în vară, înțeles și îi mulțumesc domnului Cristi Vlad pentru asta. Mă simt foarte bine acolo și vreau neapărat să continui până la finele sezonului. Atunci când voi deveni liber de contract și mă voi înscrie la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, la secția de sport sau la cea de kinetoterapie, urmând a-mi continua cariera fotbalistică, mai mult ca sigur, la o echipă din București sau din împrejurimi. Nu vreau să încurc pe nimeni, acesta fiind planul meu pentru viitorul apropiat. Am ore la liceu, voi susține bacalaureatul în 2017, fac pregătire, nu pot lipsi des de la școală, pentru a fi zilnic la antrenamente. Nu se poate trăi, azi, numai din fotbal, e foarte clar. Vom fi adversari în etapa a treia a returului, poate și în Cupa României, dar asta doar pe teren, în suflet urmând a rămâne petrolist, oriunde mă vor duce pașii. Sper să fiu înțeles de către toți cei care sunt suporteri ai Petrolului ’52 și nu-mi va purta nimeni ranchiună. Petrolul are trei atacanți în lot pe postul meu, care se vor descurca foarte bine. Ca și pînă acum, de altfel.

Familia, punctul de sprijin total

Cine vrei să promoveze la vară?

C.L.: Ca jucător al Blejoiului până atunci, aș zice că echipa mea de-acum s-o facă. Ca produs al Petrolului, sigur că-mi doresc, dacă CS Blejoi nu va reuși, să o facă Petrolul ’52. Oricum, va fi o luptă echilibrată, care va spori cota de atractivitate a competiției locale de elită. Orice echipă va promova mă voi bucura, pot spune, aproape la fel de mult!

7-maritaTe vezi într-un viitor jucând, din nou, în galben și albastru?

C.L.: Știți cum se zice că să nu spui niciodată niciodată! Poate, după facultate, dacă voi fi dorit, voi reveni să joc cu Petrolul… în liga întâi! Depinde cum îmi va fi destinul! Dar tare aș vrea să marchez mult, odată, și pentru echipa de suflet a mea!

Cine te-a sprijinit cel mai mult în cariera de fotbalist?

C.L.: Fără doar și poate, de la vârsta de 4 ani și până acum, dar cu siguranță și pe mai departe, familia mea. Tata, care mi-a insuflat pasiunea pentru a juca fotbal și pentru Petrolul, fiindu-mi mereu alături, mama – care, ca și sora mea mai mare, nu lipsesc de la vreun meci de-al meu. Altfel nu aș fi ajuns niciodată până aici. Am o familie minunată, căreia nu pot să-i mulțumesc îndeajuns. Îi dedic, de altfel, toate reușitele mele. O mică mulțumire pentru eforturile uriașe făcute de ei pentru mine. Sper să le aduc numai bucurii pe viitor.

 

Flash-interviu

Echipa preferată  din România/străinătate?

Din România, echipa pentru care am jucat 14 ani, adică Petrolul Ploiești. Din strainatate, FC Barcelona, care mă încântă de fiecare dată când mă uit la un meci de-al ei;

Fotbalistul preferat din România/străinătate?

Din Liga 1, Filipe Teixeira, iar de afară – Leo Messi, care este, fără discuție, cel mai bun fotbalist din lume;

Sistemul de joc preferat?

Sistemul 1-4-2-3-1 mi se potrivește cel mai bine;

Antrenorul preferat?

Răzvan Lucescu, sub comanda căruia m-am antrenat în perioada în care a fost la Petrolul;

Coechipierul preferat?

Cu absolut toți colegii de echipă de la CS Blejoi mă înțeleg excelent, dar preferatul meu e Eugen Rudaru, cel cu care am fost coechipier, foarte mulți ani, în perioada junioratului și am și o relație de prietenie foarte strânsă cu el;

Filmul preferat?

“American Sniper”;

Actorul/actrița preferată?

Wentworth Miller, personajul principal din serialul Prison Break;

Jocul pe calculator preferat?

Counter-Strike Global Offensive;

Mâncarea/băutura preferată?

Pizza și Coca Cola;

Destinația de vacanță preferată din România/străinătate?

Litoralul românesc, iar în străinătate îmi doresc foarte mult să ajung pe o insulă exotică;

Marca de echipament/ghetele preferate?

Adidas, la echipament, dar ghetele de joc în care mă simt cel mai bine sunt produse de Nike;

Marca de telefon mobil/laptop preferate?

Apreciez că Apple face, în clipa de față, atât cele mai bune telefoane mobile, cât și cele mai bune laptop-uri;

Echipa de prim eșalon autohton ideală pentru a continua cariera?

Nu mă gândesc încă așa de departe, până la finalul acestui campionat vreau să reușesc la CS Blejoi mult mai mult decât am realizat în cele 15 etape jucate până acum.

Care sunt suporterii preferați din fotbalul autohton/străinătate?

Din România, evident că numai cei ai Petrolului, iar de afară – cei ai Borussiei Dortmund, vestitul “Zid Galben”.

 

Deși era cu un an mai mic decât copiii pe care îi aveam la grupa 1997, era un băiat bun, ambițios și talentat, având calități fizice specifice jocului de fotbal. Evolua constant în echipa pe care o foloseam și eram mulțumit de randamentul lui. Mă bucur pentru performanța lui, de a deveni golgheterul turului campionatului Ligii A Prahova, și sper să fie doar un prim pas în ascensiunea fotbalistică. În perioada în care am lucrat cu el a avut un moment dramatic, un accident nefericit ținându-l departe de fotbal pentru o perioadă lungă de timp. Nu pot să uit suferința familiei, pe care o felicit că a reușit să treacă peste acele clipe triste și l-a susținut remarcabil, apoi. S-a pus problema atunci ca el să renunțe la fotbal, nemaiputand să-și folosească mâna accidentată. Însă, a fost un mare luptător și, totodată, un învingător așa cum rar vezi. Și-atunci evolua ca vârf dreapta, dădea goluri multe, dar putea să joace și mijlocaș dreapta (Cristian Nica)

 Am jucat și eu fotbal, la Prahova Ploiești l-am avut antrenor pe domnul Mircea Dridea. La vârsta de 16 ani și două luni am debutat în Divizia B, așa cum se numea eșalonul secund național. A fost într-un meci al Prahovei cu FC Botoșani, pe care l-am câștigat, pe fostul stadion Ilie Oană, cu scorul de 2-0, un gol marcându-l eu. Am mai trecut și pe la Metalul Mija, în Divizia C, și la Carpați Sinaia și Unirea Urlați, la ambele în fosta divizie D. De la ultima echipă mi-am pus ghetele în cui, cum se zice. Am fost atacant, de aceea mi-am și dorit enorm ca fiul să-mi calce pe urme. Am fost de-a dreptul disperat când a avut accidentul, dar dorința lui de a face fotbal a fost uriașă. Și a reușit. Cosmin a fost ofertat, la un moment dat, de Basarab Panduru și un agent FIFA, Florin Iacob, să meargă la o școala de fotbal din Timișoara. A refuzat imediat, spunându-mi că nu se va despărți de Petrolul! A făcut-o în vară, dar așa a fost să fie. Eu eram mai cu driblingurile, el fiind un vârf împins care atacă mereu poarta, având avantajul că poate șuta bine cu ambele picioare. Garantez că va ajunge departe și nu o spun doar pentru că sunt tatăl lui(Stelian Lambru)

 „Ca mamă, nu pot fi decât foarte mândră atâta vreme cât copilul meu ne-a oferit nouă, celor din familie, o lecție de ambiție și curaj incredibile. A făcut eforturi foarte mari pentru a ajunge până aici. Îi țin pumnii din tribună la fiecare meci și nu mă dezamăgește niciodată. Îl visez, într-o zi, debutând la echipa națională a României(Nicoleta Lambru)

 „Nu pentru că este fratele meu și-l iubesc enorm, dar sincer cred că va ajunge, odată, cel mai bun atacant din prima ligă a României și va juca în cupele europene cu echipa noastră favorită de afară, Barcelona. Iar dacă pe teren va mai fi și preferatul nostru comun, Messi, voi fi cea mai fericită de pe pământ” (Iulia Lambru)

Foto: arhivă personală, www.digisport.ro și Paul MÂINEA

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Uimitoarea numire post-retragerea în spate a fostului antrenor principal al Petrolului

Am fost la Popești-Leordeni, sâmbăta trecută, acolo unde Petrolul a câștigat greu, pe final de

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline