Angajaţii SGU Ploieşti îşi vor primi o parte din restanţele salariale. Anunţul a fost făcut de directorul societăţii, într-un anunţ de presă pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează:

„În calitate de Director General al Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești SRL, aduc la cunoștința opiniei publice faptul că astăzi, miercuri, 11.10.2017, planul de redresare financiară și cererea de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale ale societății noastre au fost aprobate de către ANAF Prahova, astfel încât, odată cu deblocarea conturilor bancare, Direcția Economică va proceda la plata salariilor aferente lunii august 2017 către angajații unității.

În toată această perioadă, de la momentul la care am preluat mandatul provizoriu de management, am fost pus în situația de a găsi soluții urgente la probleme despre care nu am avut cunoștință, considerând că rezolvarea acestora are întâietate în fața acțiunilor de dezmințire a acuzațiilor publicate în diferitele articole de presă, menite a discredita acțiunile mele și societatea, împotriva stabilității și bunei desfășurări a activității SGU Ploiești S.R.L.

Pe această cale, țin să îi asigur pe angajații societății noastre că vineri, 13.10.2017, vor încasa salariul aferent lunii august 2017, iar în cursul săptămânii viitoare vor fi emise și salariile aferente lunii septembrie 2017. De asemenea, închei prin a mulțumi fiecărui angajat în parte pentru profesionalismul, înțelegerea și comportamentul complet asumat față de buna funcționare a societății, dovedite în această perioadă extrem de dificilă pentru dumnealor și familiile acestora.”

Director General

Ovidiu Negulescu

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Familia Petrolului de azi

În mai bine de șase decenii de viață alături de Petrolul, mi-a fost dat să văd generații pes

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline