Aproape jumătate din fondurile pentru investiţii ale Ministerului Justiţiei merg în Prahova

Redactia -

Aproape jumătate din fondurile pentru investiţii ale Ministerului Justiţiei merg în Prahova

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a făcut public un raport referitor la investiţiile la Curţile de Apel din ţară. Concluzia, văzând procentele alocate judeţelor, este aceea că Prahova beneficiază de cea mai importantă alocare. Vorbim de fonduri pentru finalizarea lucrărilor la Palatul de Justiţie (de pe strada Gh.Doja), precum şi de consolidare şi reabilitare a fostului Tribunal Prahova, viitoarea Judecătorie Ploieşti. 

„Pentru investițiile în sediile de instanță, finanțate din buget propriu, prioritatea Ministerului Justiției constă în finalizarea lucrărilor începute în anii anteriori precum și cele nefinalizate în cadrul Acordului de Împrumut cu Banca Mondială. 
Valoarea acestor angajamente este de două ori mai mare decât bugetul mediu anual (pe ultimii 5 ani) de investiții al Ministerului Justiției. 
În perioada 2016-2017, 33,61% din fondurile totale pentru investiții la nivelul instanțelor, au fost alocate Curții de Apel Ploiești, în principal pentru finalizarea obiectivului de investiții Palatul de Justiție Prahova și a lucrărilor de Consolidare şi reparații capitale Tribunalul Prahova. Pentru anul 2018, alocarea este de 40.76%.
Noi lucrări ar trebui să fie angajate exclusiv în baza prioritizării rezultate în urma bilanțului principalelor obiective de investiții în infrastructura fizică a instanțelor şi parchetelor. 
De asemenea, conform studiului de pre-fezabilitate, contractat de către Ministerul Justiției în anul 2015, în județul Prahova, localitatea Berceni, va fi realizat un Penitenciar a cărui valoare estimată, conform studiului depășește 100 milioane de euro”,
anunţă Tudorel Toader.