Asesoftul află pe 5 octombrie cu cine va da piept în grupele din EuroCup

Redactia -

Asesoftul află pe 5 octombrie cu cine va da piept în grupele din EuroCup

Sâmbătă, 5 octombrie 2013, campioana en-titre a baschetului românesc, CSU Asesoft Ploiești, va afla componența grupelor din viitoarea ediție a EuroCup, așa cum a informat biroul ULEB, cea care organizează a doua competiție intercluburi ca importanță de pe continent. Se așteaptă astfel să se încheie meciurile preliminare din Euroligă, ce vor debuta pe 1 octombrie, combatante de acolo urmând a pica în EuroCup, iar apoi se va stabili țintarul din această întrecere. La Barcelona, vor intra în urne 48 de echipe, printre care, bineînțeles, și cea de la Ploiești. Se vor stabili astfel opt grupe a câte șase formații fiecare, partidele debutând tot luna viitoare.

Se speră ca, până la primul meci de acasă să fie finalizată renovarea și extinderea sălii Olimpia, în care să se poată face și o „repetiție” la jocul din campionatul Ligii Naționale de Baschet Masculin, contra trupei BCM U Pitești, cea dintâi confruntare oficială de pe teren propriu, din noul sezon, a ploieștenilor. Dar, se spune că semnele nu ar fi chiar tocmai bune, existând încă anumite probleme, în sensul că noua tribună nu ar avea spații regulamentare de evacuare pentru spectatori, în caz de de urgență, iar nici spațiul de joc nu ar fi chiar normal orientat. Problemele trebuie însă urgent rezolvate, deoarece – în caz contrar – CSU Asesoft ar fi obligată să joace în altă localitate, atât în EuroCup, cât și în campionat. Fapt care i-ar priva pe iubitorii baschetului din Ploiești, tot mai numeroși, de adevărate spectacole din sportul jucat la panou.

Altfel, transferat exclusiv pentru disputele din competiția europeană, pivotul din echipa națională a Finlandei de origine americană, Gerald Lee jr (Foto: www.basket.fi), va veni la Ploiești săptămâna viitoare, deoarece formația ale cărei, tot alb-albastre, le apără a părăsit întrecerile de la Campionatul European din Slovenia, încheindu-le pe un merituos loc 8 și cu cifre personale foarte bune. Lee jr. a recunoscut că, dacă se va ajunge, ulterior partidelor din grupele EuroCup, la un acord convenabil ambelor părți, el este dispus să continue la CSU Asesoft și în LNMB, Situație în care antrenorul principal Vladimir Arnautovic ar putea menaja câte un baschtebalist străin pe etapă, în lot fiind acum șapte, cu unul mai mult decât permite regulamentul Federației Române de Baschet.