Astra, în Antalya: una calda, alta rece şi iar caldă

Redactia -

În ceea ce se credea a fi ultimul test al celui dintâi stagiu de pregătire şi meciuri al echipei FC Astra Ploieşti în Antalya, jucătorii lui Antonio Conceicao s-au impus în faţa celei mai valoroase, cel puţin pe hârtie, adversare dintre cele trei avute – Metalurg Doneţk. Interesant este că golul victoriei, la fel ca în jocul de debut din Turcia, cel cu moldovenii de peste Prut, de la FC Coştuleni, a fost înscris de acelaşi fundaş central dreapta Ovidiu Mihalache, cel mai vechi component al lotului, în afara japonezului Seto Takayuki (foto, atacând un fotbalist ucrainean, împreună cu Radek Oprsal, nr. 3; www.gsp.ro). Mihalache a punctat în minutul 31, după un corner, prelungit de la colţul scurt spre bara a doua, acolo de unde a reluat, de la 8 metri, direct sub bară. A fost meciul în care însă, deşi nu s-a menţionat deloc pe www.fcastraploiesti.ro, Astra a ratat a treia lovitură de pedeapsă consecutivă primită în Antalya. Dacă, în partida cu FC Coştuleni, Liviu Băjenaru a irosit câte una pe repriză, acum, nou-venitul Arthuro Bernhardt a ratat şi el ţinta de două ori, dar numai după ce a avut parte de repetarea primei execuţii de la punctul cu var (72). Arthuro şi compatriotul său Juliano Spadacio au jucat toată repriza secundă, debutând astfel şi fostul rapidist, după ce ex-stelistul mai prinsese 10 minute în jocul contra Zoriei Lugansk.

În faţa unei echipe de top din prima ligă a Ucrainei, care a aliniat şi câţiva fotbalişti străini, precum Mario Sergio, Mkrtchyan, Lazic, Kazarian şi Soares, Toni Conceicao a apelat la următorii jucători: Gavrilaş (58 – C. Lungu) – Bărboianu, Mihalache, Oprsal, Ţigănaşu (58 – Vădrariu) – Seto (75 – Fl. Pătraşcu) – William de Amorim (46 – Fatai), Budescu (46 – Spadacio), Băjenaru  (46 – Al. Stan; 75 – B. Rusu), Junior Morais – Hamza Younes (46 – Arthuro; 75 – Tigoianu). Potrivit siteului clubului ucrainean, românii au avut două ocazii de gol, transformând una, iar echipa lor – una singură, neexploatată bineînţeles. Raportul de şuturi la poartă a fost egal, 9-9, Astra stând mult mai bine la cadrarea şuturilor, şase, respectiv două. La cornere, în schimb, „scorul” a fost favorabil ex-sovieticilor: 5-2. De subliniat că ploieştenii nu au fost surprinşi nici măcar o dată în ofsaid, într-o confruntare cu o echipă care a jucat, în urmă cu trei ani, în Europa League, competiţie la care Astra de-abia visează.

Altfel, deşi ar fi trebuit să revină în România vineri, 27 ianuarie 2012, s-a luat decizia să se mai stea în Turcia până pe 2 februarie, din cauza condiţiilor climatice nefavorabile desfăşurării procesului de pregătire în ţară. După un relaş de tei zile, la revenirea acasă, jucătorii de la Astra se vor întoarce în Antalya, de data aceasta la luxosul complex sportiv Mardan, acolo unde se pregăteşte în prezent echipa naţională a României. Întoarcerea definitivă la Ploieşti se va face pe 18 februarie 2012.