Timpul estimat pentru citirea articolului este 91 secunde

În al treilea meci al penultimei etape a turului ediţiei 2011-2012 a campionatului Ligii I de fotbal, pe arena Tineretului-Silviu Ploieşteanu, se vor întâlni, sâmbătă, 3 decembrie 2011, de la ora 15.00, în transmisia „live” a postului Dolcesport, FC Braşov şi FC Astra Ploieşti, adică actuala şi, respectiv, fosta echipă a lui Marius Şumudică (foto; www.cugetliber.ro). Plecat cu scandal din „9 Mai”, Şumudică a mai inflamat şi acest meci, în urma acuzaţiilor aduse fostei sale grupări, în sensul că ar fi fost trimis în tribună degeaba, la meciul de pe „Arena Naţională”, din Bucureşti, cu Steaua, la sugestia arbitrului-asistent ploieştean Cristi Nica. Cel care, a demonstrat Şumudică, ar fi angajat al clubului patronat de către Ioan Niculae. În acest context, miza jocului, şi aşa foarte mare, din cauza poziţiei precare din ierarhia la zi a formaţiei gazdă, a sporit exponenţial.

Pentru a ţine spiritele în frâu – Marius Şumudică fiind taxat de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal doar cu un avertisment – a fost delegat, la Braşov, tânărul cavaler al fluierului din Carei, Kovacs Istvan, cel care va fi asistat la cele două linii de Cătălin Savu, din Galaţi, şi de Marius Nicoară (Băile Herculane). Ca observator de joc a fost  trimis intransigentul Gheorghe Nedelescu, spaima organizatorilor de pe orice stadion din ţară, craioveanul fiind bine cunoscut pentru pedanteria lui. Ca observator de arbitri, în schimb, va fi Silviu Bogdan, un concitadin total diferit ca fire al lui Gigi Nedelescu. Interesant este că rezerva lui Kovacs este fostul brezean Sorin Andrei Antonie, ex-membru al Comisiei Judeţene de Arbitri „Emil Vlaiculescu”, mutat însă, între timp, la aceeaşi comisie din cadrul Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare î

1 Mai, mârlanii şi seminţele

Timpul estimat pentru citirea articolului este 147 secunde Am ieşit ieri cu familia în poate singu

Petrolul ’52 câștigă, fără adversar, cel mai important „meci”. Dar cu ce preţ!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 187 secunde Gata, se ştie deja că singura participa

Ploieștenii în marea epopee națională a întregirii neamului

Timpul estimat pentru citirea articolului este 753 secunde După cum este bine cunoscut, România in

Inline
Inline