Despre meciul dintre Astra şi Rapid, de miercuri, 2 mai 2012, nu se poate spune, fiindcă dovezi nu există niciodată, că ar fi fost, aşa cum s-a anticipat, un joc cu rezultat dinainte ştiut. Mai degrabă, s-ar putea zice că… sângele apă nu se face, prietenii de genul celei ale lui Dinu Gheorghe cu Răzvan Lucescu ori amintiri de neuitat, vezi trofeele câştigate de acelaşi „Vamă” şi Mircea Rednic, actuali oficiali ai „dracilor”, în Giuleşti, nu se şterg cu una, cu două. Că a ieşit aşa cum a crezut, ante-factum, şi… Gigi Becali, e altă poveste. Una deloc neobişnuită însă pentru campionatele de fotbal din România, în care gentlemen agreements-urile apar precum ciupercile după ploaie, mai ales pe final de întreceri.

Altfel, nu ştim cum va digera patronul Ioan Niculae o serie de trei înfrângeri la rând ale mult lăudatului său nou tandem din birou şi de pe bancă, după înfrângerile de la Vaslui şi cu Rapidul ştiindu-se clar că şi Petrolul va juca având sabia lui Damocles deasupra capului, succesul în derbiul local al „lupilor” fiind unicul obiectiv al acestora pentru partida directă de duminică, 6 mai, ora 20.00.

În faţa Rapidului, Astra nu a mai arătat nici măcar ca în repriza a doua de la… Vaslui, netrăgând nici măcar un şut pe poarta oaspeţilor şi transformându-l astfel pe Dani Coman (în tricou portocaliu, prinzând o minge la ultima fază a întâlnirii; foto: Ionuţ Borcan) într-un cvasi-şomer. În acest context neaşteptat pentru o echipă cu idealuri înalte de la sezon la sezon, dar care nu reuşeşte niciodată să urce mai sus de jumătatea ierarhiei, i-a fost destul Rapidului un singur gol, pentru a se impune pe „Columbia”. E drept, a fost unul superb, al fotbalistului care o egalase pe Steaua, în runda precedentă, pe „Valentin Stănescu-Giuleşti”, Nicolae Grigore trimiţând acum un balon direct în vinclul drept, după un şut expediat de la 20 de metri, din poziţie centrală, nefiind însă atacat decisiv nici de Radek Oprsal, nici de Junior Morais, aflaţi prin apropiere! Era minutul 50 şi nimic important nu s-a mai întâmplat până la final, în faţa a doar 1.000 de spectatori aproape plictisiţi, nici Rapidul nemaireuşind să umple micuţul stadion al uneie echipe care tot ameninţă că pleacă la… Giurgiu, deşi se aude, în prezent, că planurile i-au cam fost date peste cap, iar penuria de iubitori ai fotbalului din tribune se pare că se va perpetua cel puţin şi în viitorul sezon. Asta, evident, cu excepţia vizitelor Stelei, ale lui Dinamo şi, mai ales, a… Petrolului, trupe care au mulţi simpatizanţi.

Cu Juliano Spadacio pe benzi, într-un perfect alibi, cu schimbări de Gâgă, în repriza a doua, singurul jucător care mai lega jocul alor săi, Liviu Băjenaru, fiind înlocuit de rudimentarul fundaş stânga Alexandru Ţigănaşu, pentru a fi urcat Junior Morais la… mijloc, apoi cu înlocuirea celui din urmă cu „adormitul” Laionel Ramalho, rămas cu gândul tot la Antonio Conceicao, Astra a bifat acest meci numai aşa, că trebuia la număr, stârnind şi mai mult ura petroliştilor care se aşteaptă la un alt fel de replică pe „Ilie Oană”. Grupare tot mai obscură în Liga I, cea din „9 Mai” merge înainte, doar pentru că nu… poate înapoi, numărul de puncte acumulat deja, cum-necum, ţinând-o la adăpost atât de emoţiile retrogradării, cât şi de fiorii vreunei mari performanţe. Şi după acest 0-1 (0-0), în faţa unui Rapid deloc de speriat, pe „Columbia”, totul este în grafic: mijlocul clasamentului – adujdecat fără probleme! Situaţie în care, Rednic îşi permite tot mai multe „aroganţe”, absentând din nou de la conferinţele de presă, acolo unde-l trimite mereu pe secundul lui, Mihai Teja, pentru a se… mira de ce echipa din vestul Ploieştiului a evoluat „la maximum 50 la sută din ce putem juca. A fost inexplicabil! Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat”. Iubitorii fotbalului din Ploieşti ştiu însă exact ce s-a întâmplat!

ASTRA: S. Lung jr. 6.5 – Bărboianu 5, V. Găman 5, Oprsal 5, Junior Morais 5 (73 – Laionel 4.5) – Seto (cpt) 6, Băjenaru 6.5 (66 – Ţigănaşu 4.5) – William de Amorim 5.5, Spadacio 4.5, Al. Stan 4 (46 – Budescu 4) – Fatai 6. Antrenor: Mircea Rednic.
RAPID: D. Coman 6 – Rui Duarte 6, Marcos Antonio (cpt) 6, Oros 5.5, Bozovic 6 – Pavlovic 6 – Deac 5.5 (76 – M. Roman I), N. Grigore 7.5, Grigorie 6, Surdu 5.5 (58 – Pancu 5.5) – Herea 5.5 (89 – Burcă). Antrenor: Răzvan Lucescu.
Au arbitrat: Kovacs Istvan 6.5 (Carei) – Octavian Şovre 7 (Oradea) şi Florin Păunescu 7 (Râmnicu Vâlcea).
Supervizor: Octavian Goga (Braşov).
Observatori: Claudiu Popa (Bucureşti), pentru joc, şi Victor Dan Berbecaru (Râmnicu Vâlcea), pentru arbitraj.

Cartonaşe galbene: N. Grigore (31), Junior Morais (49), Oros (53), Pavlovic (58), Budescu (70), Grigorie (90+1), Oprsal (90+5), M. Roman I (90+5).

Rămâne acum de văzut care va fi replica Astrei pe moderna arenă a Ploieştiului, „Ilie Oană”, gurile rele afirmând deja că va fi cu totul alta decât aceea de miercuri, din faţa Rapidului. De urmărit…

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Riscul amenințărilor mutării Petrolului în alt oraș. Atunci și acum…

Cândva, aflată sub pulpana FSLI Petrom, SC FC Petrolul – cum se numea pe-atunci – a fo

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline