Astriştii i-au îndeplinit dorinţa lui Selymes: au bătut la Chiajna

Redactia -

Astra a încheiat cu succes meciurile etapei a XIV-a a campionatului Ligii I de fotbal, după ce Lucian Goian, argentinianul Osvaldo Miranda şi Liviu Băjenaru au ţintit barele porţii bulgarului Iordan Gospodinov, japonezul Seto Takayuki (foto; www.gsptv.ro) stabilind scorul final, 1-0 (0-0). Iar asta după o lovitură de cap măiastră, expediată de la prima bară spre colţul lung, peste goal-keeper-ul Concordiei Chiajna, în urma cornerului de pe stânga executat de către deja-amintitul Băjenaru. Cu aceste trei puncte obţinute în deplasare, „dracii” au sărit peste Steaua şi Pandurii Târgu Jiu, clasându-se în prezent pe locul al VII-lea, cu 23 de puncte, la numai două de poziţia a patra, ocupată de „U” Cluj. Ploieştenii au ţinut cont de cele declarate de către antrenorul lor principal, Selymes Tibor, la conferinţa de presă de dinaintea jocului cu formaţia tinerilor tehnicieni Laurenţiu Diniţă şi Ilie Poenaru, recent revenitul pe banca Astrei apreciind atunci că un eventual rezultat de egalitate pe micuţa arenă ilfoveană ar fi considerat drept un eşec. Dar, prima mare ocazie de a se deschide scorul a avut-o Alexandru Bălţoi, care a reluat, în secunda 38, în stâlpul din stânga lui Silviu Lung jr., scăpat cu faţa curată. Apoi însă, a fost rândul lui L. Goian şi Miranda, în urma a două faze fixe, să lovească bara verticală dreaptă, respectiv pe cea stângă a buturilor lui Gospodinov. Însă faza meciului a fost consemnată în mitanul secund, atunci când Băjenaru a trimis un lob superb, de la aproape 40 de metri, portarul Concordiei a fugit după balon, a plonjat disperat, din stâlpul stâng mingea sărind în partea opusă, acolo unde nigerianul Kehinde Fatai se pregătea s-o trimită în plasă,  numai că şutul lui a fost scos incredibil, în corner, de Gospodinov, care a avut o rapiditate extraordinară, sărind dintr-un colţ în altul al porţii sale. Din lovitura de la colţul terenului rezultată, Seto a înscris golul victoriei, în minutul 60. Până la final s-a jucat pe contre, nemaiconsemnându-se ocazii mari de a se marca. A fost primul succes de la revenirea lui Selymes pe banca Astrei, obţinut în absenţa noului căpitan, Ousmane N’Doye, absent din cauza cumulului de cartonaşe galbene.

La Chiajna, antrenorul „dracilor” s-a bazat pe următorii jucători: S. Lung jr – Mihalache, V. Găman, L. Goian (cpt), Junior Morais – Seto – Strătilă (69 Tigoianu), Băjenaru, Ologu – Miranda, Fatai (83 Ţigănaşu). Viitorul meci al Astrei se va disputa vineri, 25 noiembrie 2011, de la ora 20.30, pe „Columbia”, contra învingătoarei Stelei, din această rundă, Ceahlăul Piatra Neamţ, „DigiSport” preluând în direct întâlnirea. Intervievat după partida contra Concordiei, de reporterul postului de televiziune mai sus-menţionat, autorul golului victoriei, Seto Takayuki, a declarat: „Mă bucur că am reuşit să înscriu, mă aşteptam să o fac, nu am mai reuşit de mult timp. Am avut emoţii la început, pentru că adversarii au avut bară în primul minut. Dar noi am jucat bine şi am meritat să câştigăm. Era foarte important să ne impunem. Ne aşteptam să fie greu, dar fiecare meci e la fel. Nu pot să comentez arbitrajul, bine că nu a fost vorba de cartonaşe roşii. Nu simt că arbitrii sunt contra noastră. Atmosfera este bună la echipă, sperăm să câştigăm şi următorul meci şi să urcăm cât mai sus. Ceahlăul a bătut-o pe Steaua, trebuie să fim atenţi şi să jucăm fotbal cum putem mai bine. Trebuie să ne concentrăm la fiecare joc”. De la echipa din „9 Mai” au primit cartonaşe galbene, îm meciul de la Chiajna, următorii fotbalişti: Sorin Strătilă (45), Lucian Goian (50), Marius Tigoianu (81), Silviu Lung jr. (90+1) şi Osvaldo Miranda (90+2).

.