Timpul estimat pentru citirea articolului este 142 secunde

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a incheiat cea de-a cincea etapă a Campaniei de sensibilizare şi conştientizare publică din cadrul proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, constând în comunicarea directă cu cetățenii prin intermediul unor seminarii locale.

 

Evenimentele s-au derulat în perioadele 9 – 27 iunie și 30 august- 19 septembrie 2013 în 87 de comune din județele: COVASNA, PRAHOVA, BRAȘOV, ILFOV, BUZĂU HARGHITA, ALBA, HUNEDOARA, TIMIȘ, ARAD, MUREȘ, MEHEDINȚI, GIURGIU, CĂLĂRAȘI, DOLJ, GORJ, OLT, VÂLCEA, ARGES, IALOMIȚA, TELEORMAN, NEAMȚ, SUCEAVA, BOTOȘANI, IAȘI, BACAU, BRĂILA, GALAȚI, TULCEA, BIHOR, SATU MARE, MARAMUREȘ, CLUJ, BISTRIȚA NĂSĂUD.

 

Peste 2500 de cetățeni (agricultori, fermieri, reprezentanți ai autorităților locale și județene, medici, profesori, invățători), au participat la seminariile sustinute de experții de mediu.

 

Prin aceste acțiuni se dorește îmbunătățirea practicilor și comportamentelor individuale, de familie și instituționale în zonele rurale din România (în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitrați), în ceea ce privește gestionarea gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere, precum și combaterea poluării cu nutrienți a apelor și solului și crearea premizelor pentru o agricultură durabilă.

 

În cadrul seminariilor, experţii de mediu au făcut cunoscute cele mai importante informații cu privire la calitatea apei, managementul gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere, aplicarea îngrășămintelor, implicațiile prevederilor Directivei Nitrați la acordarea subvențiilor pentru fermieri.

S-a demonstrat că apa din majoritatea fântânilor inspectate are o concentrație de nitrați mai mare decat limita normală admisă. Această sursă de poluare provine din depozitarea haotică a gunoiului de grajd şi a latrinelor neimpermeabilizate din gospodăriile oamenilor.

S-a pus accent pe soluțiile practice pentru remedierea problemelor existente.

 

În România peste 1.900 de localităţi sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi.

Cantităţile peste limitele admise, a nitraţilor în apa de băut, conduc la blocarea oxigenului din sânge, ceea ce afectează capacitatea respiratorie. Afecţiunea se numeşte methemoglobinemie, sau “boala albastră” şi este deosebit de periculoasă pentru sugari, putând provoca moartea. În plus, nitraţii din apă pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculină.

Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană.

 

Pe termen lung, obiectivul acestei campanii este îmbunătăţirea calităţii vieţii prin practicarea agriculturii ecologice, împădurirea terenurilor improprii agriculturii şi crearea de perdele forestiere de protecţie.

Aceste măsuri elimină riscul îmbolnăvirii cauzate de consumul de apă contaminată şi promovează utilizarea eficientă a gunoiului de grajd care, în acest mod, nu va mai fi un factor poluant.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor celebri din ţara asta. Acuma, depinde de g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Timpul estimat pentru citirea articolului este 143 secunde Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „înainte”  era mai bine, am un mesaj:  D

Uite Vagner, nu (mai) e Vagner!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 218 secunde FC Petrolul Facebook Official a oferit informația conform căreia clubul găzarilor s-a despărțit amiabil de fotbalistul Alexandru Vagner,

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Timpul estimat pentru citirea articolului este 267 secunde Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurarea unui regim sălbatic de exploatare econ

Inline
Inline