Banii s-au făcut scrum! Incendiul de la BCR Ploieşti sub lupa autorităţilor

Redactia -

Banii s-au făcut scrum! Incendiul de la BCR Ploieşti sub lupa autorităţilor

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în data de 30.11.2011 în Camera Tezaurului din cadrul Departamentului Procesare aparţinând unei bănci din Ploieşti a avut loc un incendiu, în urma căruia au ars mai multe valori, conţinând diverse valute.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii judiciare.