Baschetbaliştii ploieşteni, în grafic pentru obiectivul trasat

Redactia -

Baschetbaliştii ploieşteni, în grafic pentru obiectivul trasat

Finalul turului de campionat în Liga I de baschet masculin găseşte jucătorii echipei noastre de seniori pe o călduroasă poziţie secundă în seria a 2-a, la un singur punct în spatele liderului Ştiinţa Bucureşti, şi la două în faţa celor de la BC Miercurea Ciuc şi Rapid Bucureşti. Pentru băieţii pregătiţi de „tripleta” Ionuţ Ivan – Cornel Alecu – Constantin Mircea, greul abia acum începe, la jumătatea distanţei până la faza semifinală, pentru că, în retur, ploieştenii vor disputa nu mai puţin de 5 meciuri în deplasare şi o vor primi în „Olimpia” pe principala favorită la promovare, Ştiinţa Bucureşti, chiar înaintea Sărbătorilor de Iarnă.

Pentru a-şi asigura prezenţa la faza semifinală, Vlad Dumitrescu şi compania mai au nevoie de doar 5 victorii în următoarele 7 etape, sau chiar de mai puţine, cu condiţia ca urmăritoarele sale, BC Miercurea Ciuc şi Rapid Bucureşti, să se mai împiedice pe parcurs, şi, cel mai important, să nu câştige în faţa ploieştenilor la diferenţe mai mari de scor decât cele înregistrate în Sala Sporturilor „Olimpia”.

„Vreau să mulţumesc în primul rând conducerii actuale a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, dar şi Primăriei şi, nu în ultimul rând, consilierilor locali pentru sprijinul acordat în demararea acestui proiect. Având în vedere data la care am început pregătirile, dar şi faptul că am fost repartizaţi în cea mai puternică serie a Ligii I, alături de alte trei formaţii care, în ultimii ani, au atacat, sub o formă sau alta, promovarea în prima divizie, consider că am realizat un tur reuşit de campionat. Am fi putut obţine, e drept, mai mult de la meciul împotriva Ştiinţei, într-un joc în care am demonstrat că nu suntem cu nimic mai prejos în comparaţie cu un adversar mult mai experimentat, dar consider că ne aflăm într-o perioadă în care nu trebuie să privim retrospectiv, ba dimpotrivă, suntem obligaţi să continuăm pe aceeaşi linie şi să privim doar înainte. Ne aşteaptă un retur dificil, în care vom porni la drum printr-o confruntare în deplasare cu BC Miercurea Ciuc, iar băieţii sunt conştienţi că stă în puterea lor să facă ordine la vârf şi să se apropie şi mai mult, printr-o victorie, de primul obiectiv trasat, calificarea în faza semifinală. Totodată, nu trebuie să uităm contribuţia decisivă pe care a avut-o, de-a lungul proiectului, Cătălin Burlacu, un om fără de care nu am fi reuşit să ne situăm, în acest moment, pe poziţia pe care suntem. Burlacu a arătat o dată în plus, dacă mai era nevoie, că Ploieşti înseamnă, pentru el, acasă, iar implicarea sa în acest proiect a furnizat o motivaţie în plus în rândurile acestui grup extraordinar. La final, ţin să mulţumesc întregului colectiv şi să-i invit pe toţi iubitorii de baschet să ne fie alături în lupta pentru promovare. Nu ne va fi uşor să ne îndeplinim obiectivul, dar vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a-l duce la bun sfârşit”, a declarat Dacian Vanc, coordonatorul secţiei de baschet din cadrul CSM Ploieşti.

80% dintre puncte, pe mâna titularilor

În turul de campionat, ploieştenii au aliniat de fiecare dată aceeaşi formulă de start, compusă din Dogaru, Movileanu, Dumitrescu (cpt.), Neagoe şi Ene. Fiecare dintre cei cinci oameni de bază ai grupării prahovene a petrecut, aproape la fiecare meci, peste 25 de minute pe parchet, mediile în plan ofensiv ale titularilor fiind următoarele: Dogaru – 8.2 puncte, Movileanu – 20.8 puncte, Dumitrescu – 13.1 puncte, Neagoe – 10.4 puncte şi Ene – 16.5 puncte. Însumând toate aceste cifre, observăm că garnitura de bază a ploieştenilor a produs, în medie, 70 de puncte pe partidă, echivalentul a 80% dintre punctele marcate de băieţii lui Ionuţ Ivan în prima parte a sezonului regulat.Cu contribuţii importante, de pe bancă, au venit şi Vladimir Biasutti, Călin Dumitru, Danilo Stanoilovici sau Mugur Tudorache, dar, în afara bilanţului per ansamblu, pe faza ofensivă, nu trebuie uitat nici efortul depus în apărare de întreaga echipă, care a fost ceva mai permisivă în faţa adversarului doar în partidele cu BC Miercurea Ciuc (83 de puncte primite, după prelungiri) şi Ştiinţa Bucureşti (79 de puncte primite).

 

Rezultatele echipei CSM Ploieşti în turul Ligii I:

CSM Ploieşti – BC Miercurea Ciuc 87-83

CSM Ploieşti – CSU 2 Sibiu 78-50

Ştiinţa Bucureşti – CSM Ploieşti 79-70

CSM Ploieşti – Energia 2 Tg. Jiu 97-37

CSM Ploieşti – SCM U 2 Craiova 103-50

CSM Ploieşti – Rapid Bucureşti 65-59

Gaz Metan 2 Mediaş – CSM Ploieşti 37-104

 

Clasament

  1. Ştiinţa Bucureşti (7-0) – 14 puncte
  2. CSM Ploieşti (6-1) – 13 puncte
  3. BC Miercurea Ciuc (4-3) – 11 puncte
  4. Rapid Bucureşti (4-3) – 11 puncte
  5. Energia 2 Tg. Jiu (3-4) – 10 puncte
  6. Gaz Metan 2 Mediaş (2-5) – 9 puncte
  7. CSU 2 Sibiu (2-5) – 9 puncte
  8. SCM U 2 Craiova (0-7) – 7 puncte