Bisericile – păzite de Bobotează

Redactia -

Bisericile – păzite de Bobotează

Peste 50 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti vor asigura protecţia participanţilor, ordinea şi liniştea publică, cu ocazia desfăşurării manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Sfântul Ioan din municipiul Ploieşti şi la Mânăstirea Ghighiu din localitatea Bărcănești.

Pe timpul slujbei de sfinţire a apei, enoriaşii vor fi dispuşi pe platoul din faţa Catedralei Sfântul Ioan respectiv interiorul Mânăstirii Ghighiu iar la terminarea acesteia vor fi îndrumaţi spre culoarul de acces în zona de distribuire a apei sfinţite.

Pentru a păstra ordinea în jurul recipientelor de aghiasmă, se va monta un dispozitiv format din garduri de protecţie, iar accesul enoriaşilor în interior, pentru a lua apă sfinţită, se va face prin culoare special amenajate.

Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal: prevenirea busculadelor; dirijarea enoriașilor spre culoarul amenajat pentru distribuirea a apei sfinţite; îndepărtarea persoanelor ce apelează la mila publicului şi a celor aflate în stare de ebrietate; prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială; depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.

Cei prezenţi în zonele unde au loc manifestări religioase pot solicita sprijin forțelor de ordine aflate în dispozitiv, în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale.