BUŞTENI/ Cum a fost văzută Europa de ziua ei

Redactia -

BUŞTENI/ Cum a fost văzută Europa de ziua ei

Ziua Independenţei României, dar şi a Europei, a fost sărbătorită cu fast la Buşteni. Sute de oameni s-au încolonat şi au parcurs traseul dintre sediul primăriei şi statuia Caporalului Muşat pentru a depune coroane.

            La eveniment au participat reprezentanţii partidelor politice, reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei, dar şi veteranii de război. Primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, a evocat, cu acest prilej, importanţa momentului.

După ceremonia de la Statuia Caporalului Muşat, coloana s-a deplasat la Cimitirul Eroilor din curtea Bisericii Domneşti, unde s-au depus coroane de flori, iar preoţii au ţinut o slujbă de pomenire a eroilor români.

La finalul manifestărilor, primarul oraşului Buşteni a anunţat şi o surpriză atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii care vor vizita Valea Prahovei în a doua parte a lunii mai. În acest an, pe 24 mai, se sărbătoreşte Înălţarea, dar şi Ziua Eroilor, iar la Buşteni a devenit deja o tradiţie ca la această dată să aibă loc o ceremonie de depunere de coroane la Crucea Eroilor de pe muntele Caraiman. Cu acest prilej, transportul cu telecabina Buşteni-Babele şi retur va fi gratuit pe parcursul întregii zile.