Cauciucurile de iarna au devenit obligatorii

Redactia -

Cauciucurile de iarna au devenit obligatorii

Obligativitatea dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă intră în vigoare începând de marţi, 1 noiembrie, astfel că şoferii vor trebui să îşi echipeze autovehiculele cu acest tip de anvelope pentru a putea circula pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Ordonanţa de Urgenţă 5/2011 privind obligativitatea dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate atunci când circulă pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei a fost publicată în Monitorul Oficial la finele lunii ianuarie. Astfel, a existat o perioadă de nouă luni pentru ca şoferii să intre în conformitate.

Dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate nu depinde de o anumită perioadă de timp ci de condiţiile meteo, şi anume drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Un conducător auto trebuie să achiziţioneze anvelope omologate, în concordanţă cu cele înscrise de către RAR în cartea de identitate a vehiculului şi care poartă marcajul M+S (sau M.S, sau M&S). Nu sunt recomandate anvelope de iarnă second-hand mai vechi de 4-5 ani sau la care înălţimea profilului lor este mai mică de 4 mm.
În cazul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone sau cu maxim nouă locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto, sancţiunea pentru nerespectarea prevederilor legale se aplică conducătorului auto de către reprezentanţii Poliţiei Rutiere conform, valoarea amenzii fiind de 600 – 1.400 lei  şi se face venit integral la bugetele locale.
În cazul autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi a autovehiculelor de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, sancţiunea pentru nerespectarea prevederilor este de 2.500 – 4.000 lei şi se face venit integral la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
Dacă fapta constatată are ca efect şi blocarea unui sector de drum, sancţiunea contravenţională este de 5.000 – 8.000 lei plus costurile aferente intervenţiei de degajare a sectorului de drum afectat.