Primaria si Consiliul Local Banesti, organizeaza la inceputul lunii octombrie festivalul de muzica folk “Om bun”. Acest eveniment a ajuns la cea de-a VI-a si s-a bucurat de un mare interes atat in randul locuitorilor comunei noastre cat si a iubitorilor de gen din localitatile invecinate. Anul acesta festivalul va avea loc pe data de 5 octombrie, in Piata “Aurel Vlaicu” Banesti. Pe scena festivalului vor evolua in prima parte grupurile de dansatori ai ansamblului” Floare de cires” din comuna, care vor fi urmati de cei mai reprezentativi dintre solistii genului folk: Victor Socaciu, Vasile Seicaru, Mircea Vintila, George Nicolescu, Maria Gheorghiu, Andrei Paunescu & Totusi, Catalin Stepa.

                                                                              

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Au trecut 100 de ani. Unde suntem?

Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire. Poate cel mai important eveniment istoric pen

Cine plătește, de fapt, prețul asumării responsabilității, în fotbal? Și la Petrolul, și pe oriunde altundeva

Tot aud de ani de zile, în fotbalul românesc, cu precădere după 1989, despre asumarea responsabi

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline