Clepsidră pentru Bornescu şi Buleică

Redactia -

Întârzierea peste măsură a legitimării portarului Mircea Bornescu (foto; www.ilfovsport.ro), fost la Universitatea Craiova, Rapid şi FC Kavala, şi a fundaşului dreapta Alin Buleică, ex-Universitatea Craiova şi FC Kavala, l-a determinat pe managerul general al SC FC Petrolul, Vivi Răchită, să declare, ieri, că – dacă până duminică, 23 octombrie – cei doi nu vor putea fi făcuţi buni de joc pentru echipa sa, atunci nu vor mai intra în atenţia sa. Bornescu s-a declarat foarte încântat la prima sa vizită la noua arenă Ilie Oană, el jucând pe vechiul stadion, pe vremea când apăra culorile „Ştiinţei”, în Cupa României, contra fostei formaţii a lui Răchită, FC Ploieşti.

Directorul sportiv Renzo Rossi şi juristul clubului „lupilor”, Bogdan Filcea, s-au deplasat, acuzm două zile, la Casa Fotbalului, pentru a vedea condiţiile în care vor putea fi preluaţi, de către SC FC Petrolul, cei doi fotbalişti. De acolo au aflat însă că Mircea Bornescu trebuie să facă un memoriu la UEFA, pentru a  cere a  i se da drept de joc pentru echipa fanion a Ploieştiului. Până atunci, oficialii găzarilor au solicitat, la Federaţia Română de Fotbal, certificatul internaţional de transfer (cartea verde) al apărătorului buturilor, dar nu i-a fost transmis nici până în prezent. Bornescu şi Buliecă au fost declaraţi liberi de contract de FC Kavala, după ce echipa din prima ligă a Greciei a fost retrogradată în eşalonul al patrulea, din cauza încălcării legii de către preşedintele său. Cu toate acestea, Federaţia Română de Fotbal susţine că liberi de contract sunt doar pentru prima divizie elenă, ci nu şi pentru Liga I din România, neputând fi legitimaţi după încheierea perioadei de transfer.