Veste bună pentru cetăţenii comunei Băneşti. Unul dintre cele mai importante proiecte ale administraţiei publice locale, atât prin prisma valorii, de 1 milion de euro, cât şi prin cea a anvergurii sale, cel de asfaltare a unui număr de 22 de străzi din localitate va demara în curând.

În termen de 2-3 săptămâni vor începe lucrările efective de asfaltare a străzilor cuprinse în program, aceasta după ce, recent, s-a finalizat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) licitaţia. Procedura a durat circa trei luni, datorită termenelor şi cerinţelor legale în domeniu. Dar important este că proiectul realizat de către echipa condusă de primarul George Stoica este o certitudine, iar multe străzi din comună vor fi reabilitate complet. Se vor turna covoare asfaltice, aşa cum spuneam, pe nu mai puţin de 22 de străzi din comună, cu o lungime totală a carosabilului de peste 8 kilometri. 

asfaltare banesti

 

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Familia Petrolului de azi

În mai bine de șase decenii de viață alături de Petrolul, mi-a fost dat să văd generații pes

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline