Conferinţă de presă „duplex”, cu Florian Walter drept vedetă

Sport

Redactia

Vineri, 29 septembrie 2012, la sala de conferinţe de presă de la parterul tribunei I a arenei Ilie Oană, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC FC Petrolul, Florian  Walter (foto sus, în stânga, alături de directorul general Daniel Capră; www.fcpetrolul.ro), s-a întâlnit pentru prima oară cu jurnaliştii de când a preluat această funcţie. În „deschidere” însă, antrenorul principal Mircea Rednic (foto jos, în mijloc) a adus, tot în premieră absolută, şi doi jucători în faţa ziariştilor, căpitanul Daniel Opriţa (foto jos, cel din stânga) şi Marian Cristescu (foto jos, cel din dreapta), pentru a prefaţa derbiul cu Steaua, de duminică, 30 septembrie, ora 21.30, de pe arena Ilie Oană.

Rednic a spus că, “Indiferent cu cine vom juca, cele trei puncte sunt foarte importante pentru noi, ca să rămânem în obiectivul pe care ni l-am propus. Trebuie să jucăm cu încredere, cu tupeu, pentru că n-are de ce să ne fie frică de Steaua. Ca să putem câştiga acest meci, toată echipa trebuie să joace foarte bine. Le cer băieţilor determinare, concentrare, ambiţie, agresivitate, în sensul pozitiv al cuvântului. Avem toate informaţiile despre jucătorii Stelei, am văzut, de la faţa locului, meciul cu Rapidul, dar şi pe cel cu FCM Târgu Mureş, din Cupa României, până în minutul 70, şi sper să nu le oferim spaţii, ca să aibă ocazia să-şi pună în valoare calităţile pe care le au. Trebuie să-i forţăm să greşească”. La rândul său, Opriţa a declarat: “Nu ne dorim decât să câştigăm acest meci. Nu mă Manasse_Ruben_Enza-Yamissi_fcpetrolul.rogândesc că am jucat, odată, la Steaua. E mare nevoie de cele trei puncte. Vom avea în faţă o echipă puternică, pe val, în acest moment, dar trebuie să dăm totul ca să ne impunem. Cu siguranţă, nu o să fie uşor, însă şi noi avem o echipă bună, iar pe terenul nostru, tuturor adversarilor le este foarte greu să obţină puncte”. Cristescu l-a completat: “Trebuie să jucăm cu inima, cu sufletul, şi sper să câştigăm şi să avem o seară frumoasă, să ne bucurăm împreună cu suporterii. Tratăm fiecare meci la fel, nu contează numele echipei pe care o întâlnim, dar, bineînţeles, fiecare se gândeşte că jucăm cu Steaua şi ne motivează asta şi mai mult. Sper să avem o atitudine corectă, în acest meci”. Fără s-o spună în conferinţa de presă, cei doi vor să-i ofere, împreună şi cu ceilalţi coechipieri ai lor, un cadou colegului Manasse Ruben Enza-Yamissi (foto stânga; www.prosport.ro), cel care a împlinit vineri vârsta de 23 de ani.

După circa 20 de minute, tehnicianul şi elevii săi s-au retras şi au apărat în faţa jurnaliştilor, pentru trei sferturi de oră, Florian Walter şi Daniel Capră. Cel dintâi a cerut să se treacă direct la „focul de întrebări”, răspunzând apoi la toate, fără a le ocoli pe cele oarecum mai incomode. Bineînţeles, Walter a vorbit, şi el, despre derbiul cu Steaua: “Va fi un meci de gală. Vedem cât de mult se discută pe marginea acestei întâlniri, iar asta înseamnăDaniel_Oprita_Mircea_Rednic_si_Marian_Cristescu_in_conferinta_de_presa_28.IX.2012_fcpetrolul.ro foarte-foarte mult pentru noi. O să vedeţi un meci frumos, un spectacol deosebit, creat împreună cu suporterii, un spectacol fotbalistic extraordinar pentru România. Nu ne temem de Steaua, în acest moment. Chiar cred că lor le este frică de noi! Încercăm să ne facem datoria faţă de suporteri, în primul rând, dar şi faţă de noi, în calitate de club, şi s-o batem Steaua. Un rezultat de egalitate poate fi considerat drept un eşec, pentru că jucăm acasă. Trebuie să câştigăm toate cele trei puncte, să facem 16, şi să rămânem în lupta de la vârful clasamentului. Loturile sunt echilibrate. Eu nu văd Steaua ca fiind mai sus decât noi, din acest punct de vedere. Mai mult m-am temut de partida cu Gloria Bistriţa! Nu e plăcut să joci cu o asistenţă redusă! Aici va fi cu totul altfel. Noi am avut o primă jumătate de tur cu partide mai grele, adversara din această etapă – unul mai uşor. Mai sunt de disputat multe etape, încă multe puncte puse în joc, dar – pierzând meciul cu Steaua – recunosc că ne-ar fi foarte greu, ulterior, în lupta pentru titlu. Este un obiectiv pe care ni l-am impus, unul normal, dacă ne raportăm la lotul de jucători pe care îl avem şi la salariile care există aici, peste 200.000 de euro pe lună”. Florian Walter a anunţat că va invita presa săptămâna viitoare pentru a vedea noul sediu al clubului, a anunţat crearea unei asociaţii a tinerilor petrolişti şi că se fac primii paşi pentru infrastructura necesară tuturor echipelor din club. El a cerut răbdare, fiindcă este vorba despre o echipă nouă, cu jucători care încă nu s-au acomodat cu oraşul şi cu ţara. Despre Gheorghe Grozav şi Adrian Cristea, Walter a spus că sunt doi jucători foarte buni, având calităţi, dar că trebuie cauţionaţi totuşi pentru jocul mai slab avut până acum, cel dintâi nefiind obişnuit să stea departe de familie, aflată la 80 de kilometri de Cluj. Dar a şi recunoscut că atitudunea suporterilor faţă de ce i doi a fost pe deplin justificată, nefiind nicio supărare. Preşedintele Consiliului de Administraţie a garantat că derbiul cu Steaua se va juca numai pe teren şi că are încredere în brigada de arbitri care va fi delegată de către CCA, zvonuri de ultimă oră vorbind despre alegerea centralului din Carei, Kovacs Istvan. Reamintim că meciul dintre Petrolul şi Steaua se va disputa cu casa închisă, pachetele de bilete, incluzând şi confruntarea din etapa a XII–a, cu nou-promovata FC Severin, epuizându-se la două zile după puberea lor în vânzare, ulterior unui adevărat tur de forţă, ajungându-se ca distribuirea acestora să se facă şi spre orele dimineţii! Altfel, lui Mircea Rednci îi vor lipsi doi jucători – Sony Mustivar, suspendat pentru cumul de cartonaşe, şi Jean Sony Alcenat, accidentat la partida cu Damila Măciuca, din „16”-imile Cupei României. „Nu ne ocupăm cu niciun fel de strategii, aşa că nu upteam să-i cer lui Mustivar să ia şi al doilea cartonaş galben, pentru a fi bun de joc cu Steaua” – a precizat tehnicianul Petrolului.

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline