Conpetul continuă sa fie invincibilă

Redactia -

Astăzi s-au disputat cinci dintre cele şase partidei ale etapei a IX-a din campionatul Seriei a III-a a celui de-a treilea eşalon fotbalistic al ţări, centrul de atenţie al iubitorilor sportului rege din Prahova fiind localizat la Filipeştii de Pădure. În comună a avut loc meciul dintre AFC şi Chimia Brazi, încheiat cu scorul de 1-1, rezultat fixat încă dinaintea pauzei. Filipeştenii au deschis scorul în minutul 28, prin Mihai Ene (foto; www.prahovasport.ro), iar oaspeţii lor au egalat în ultima secvenţă a primei reprize, prin Cătălin Vlad. Drept urmare, AFC a rămas pe poziţia a XI-a, cu 8 puncte, iar Chimia se află cu cu cinci locuri mai sus, acumulând 11 puncte.

La Turnu Măgurele, secondanta liderului CS Buftea, formaţia prahoveană Conpet Ploieşti, şi-a continuat seria de invincibilitate, după cinci meciuri încheiate doar cu victorii urmând alte două – terminate la egalitate. Remiza albă, 0-0, obţinută în faţa Dunării Turris, una dintre grupările de frunte, menţine Conpetul în lupta pentru promovare, având în prezent 17 puncte şi fiind pe trepta a doua a podiumului. În schimb, CSO Plopeni a pierdut la Alexandria, în faţa mai modestei FCM, scor: 0-1, după golul mărcat de Lăţea, în minutul 72. Echipa lui Romulus Ciobanu se află pe poziţia a VII-a, cu 9 puncte, deocamdată una destul de liniştitoare. Rămasă fără adversară în această etapă, ca urmare a retragerii formaţiei Rapid Clejani, una dintre fruntaşele Seriei a III-a, Prahova 2010 Tomşani, cea- de-a cincea trupă prahoveană, are 7 puncte şi este a 13-a din ierarhia la zi.