Conpetul nu se regăsește. Numai remize și două eșecuri!

Redactia -

Conpetul nu se regăsește. Numai remize și două eșecuri!

Nici în etapa de vineri, 27 septembrie 2013, echipa ploieșteană din Seria a VI-a a Ligii a III-a de fotbal, Conpet, nu a reușit să scape de cifra 0 de pe coloana victoriilor din ierarhie. Până în prezent, echipa lui Vasile Cârstea, prezent în tribuna arenei de la Strejnic, nu a bifat decât rezultate de egalitate și insuccese. Ultimul, al doilea consecutiv, în fața uneia dintre candidatele la promovare, SCM Argeșul Pitești, formație susținută financiar de către municipalitatea din Trivale. Pe o vreme bună pentru fotbal și în fața unei asistențe nici prea-prea, nici foarte-foarte, pe stadionul de lângă aredromul Gheorghe Bănciulescu, Conpetul și SCM Argeșul au oferit o primă repriză foarte urgent de uitat. Deși, disputa debutase tare, cu veteranul de 35 de ani, Pavel Dulcea, căpitanul oaspeților, scăpat spre poarta junelui Cristian Nedelcovici, dar „împotmolindu-se” pe drum – o fi fost din cauza gazonului? – și irosind astfel o bună oportunitate de a deschide scorul încă din debut. Următoarele două ocazii de a se înscrie au fost consemnate abia spre finalul primei părți a jocului, desfășurat preponderent între cele două careuri, nervii exagerați ai oaspeților conducând la o dublă trimitere în tribună, în minutul 25, a antrenorului principal Iulian Crivac și a tehnicianului de portari, Eugen Anghel, ambii foști jucători în Divizia A. De altfel, Crivac a avut tot timpul ceva, până atunci, să-i reproșeze arbtrului Ion Marodin, care nu a mai suportat protestele repetate. În acel moment, s-a băgat și colegul de pe bancă și l-a urmat pe șeful staff-uluib tehnic în afar spațiului de joc. Cel dintâi și-a condus ulterior echipa de după gardul împrejmuitor și, apoi, din tribună. În schimb. Anghel a preferat, în mitanul secund, să urce lângă Florin Măldărașanu, prezent și el la meci, și să comenteze împreună, acolo, cele întâmplate pe gazon. Până la finele primelor 45 de minute, fără sare și piper, combatantele și-au împărțit fazele de gol, cea dintâi ce a încercat să spargă gheața fiind trupa oaspete, prin ex-divizionarul A, Iulian Tameș (33), și el în vârstă de 35 de ani, ex-dinamovistul șutând tare spre buturi, de la 10 metri, lateral dreapta, dar Nedelcovici a boxat și, apoi, faza s-a soldat cu o repunere din colțul careului mic. Conpetul a pus aproape indigoul pe acțiunea lui Tameș, mult mai tânărul Dragoș Gheorghe (36) trimițând din 8 metri un balon pe care Andrei Vlăsceanu (în echipament portocaliu , încercând să intervină la o fază periculoasă a jucătorilor echipați în bleu; Foto: Ionulț PANĂ) l-a respins în față, fără ca vreun coechipier al primului să proftite apoi.

La reluare, au apărut mai multe faze calde, dar și golurile, ambele ale oaspeților, care au fructificat două faze fixe, dintre care una cu mult noroc. Însă, tot argeșenii au fost mai insistenți. Cross-ul lui Ionuț Enache (49) s-a dus mult pe lângă buturile Conpetului, după ce își făcuse foarte bine mingea pe șut, iar Dulcea (54) l-a remarcat pe junele goal-keeper al ploieștenilor, acesta salvând de sub bară la lovitura liberă executată peste zid, de la 22 de metri, puțin lateral stânga. În replică imediată, contraatacul băieților lui Florin Pârvu a eșuat la trasorul lui Cristinel Gafița (55), din marginea careului mare, obiectul de joc survolând înalt travsersala, după pasa bună a lui Dragoș Gheorghe. Din acel moment, Conpetul nu a mai contat în atac, oaspeții apăsând pe accelerator. Astfel încât, după ce Dulcea (65), beneficiarul unei pase de manual a celui mai vârstnic fotbalist de pe teren, Ilie Baicu (39 de ani), aproape că l-a imitat pe Gafița, Tameș a aruncat un balon înalt, la 8 metri, în suprafața de pedeapsă a gazdelor, din lovitură de la colțul terenului, de pe stânga, iar fundașul central Octavian Ionescu (71), cel cu o prezență pasageră în primul eșalon, la CS Mioveni, a reluat, liber, cu capul, expediind balonul la colțul lung, pentru un mult așteptat 1-0 de către echipa sa. Iar cum norocul îi mângâie pe creștete pe cei care își doresc mai mult, Dulcea (84) a nimerit din a doua încercare o lovitură liberă, tot de la 22 metri, ușor lateral stânga, mingea lovind bara din dreapta, apoi – ca la biliard – cu forță pe bietul Nedelcovici, rămas țintuit pe linia porții, balonul intrând din el în plasă. La 2-0, pe final de meci, zarurile fuseseră aruncate. Așa s-a și întâmplat, dar trebuie scos în evidență că lovitura liberă a lui Dulcea fusese consecința unui atac brutal asupra lui I. Enache al nou-intratului Mihai Mușea, care a primit atunci direct – și meritat – cartonașul roșu!

CONPET: Nedelcovici 6.5 – I. Constantin 6.5 (78 – Mușea), D. Badea (cpt) 6, Moroiță 6, Șt. Stanca 6 – Slobozeanu 5 – I. Maria 5, Căpălău 5, C. Munteanu 5.5 (84 – M. Olteanu), D. Gheorghe 6.5 – Cr. Gafița 5 (59 – Abba 5). Antrenor: Florin Pârvu.

SCM ARGEȘUL: Vlăsceanu 6.5 – B. Stancu 6, O. Ionescu 7, Botea 6.5, I. Baicu 7 – Cr. Iancu 5.5 (90+ 2 – Drăgan), M. Stancu 6, Tameș 7, D. Andrei 6 (62 – C. Călin 5.5) – I. Enache 6.5, Dulcea (cpt) 7.5 (90+3 – M. Albu). Antrenor: Iulian Crivac.

Au arbitrat: Ion Marodin 6.5 (București) – Gabriel Boncz 7 (Bragadiru) și Speranța Popescu 7 (București).

Observatori: Florin Craioveanu, pentru joc, și Ștefan Poenaru, pentru arbitraj (ambii din București).

Cartonașe galbene: M. Stancu (8), Botea (23), D. Gheorghe (40), D. Andrei (42), Cr. Iancu (62), B. Stancu (81).

Cartonaș roșu: Mușea (84).

Sosirea la Strejnic a unei dintre echipele importante ale Seriei a VI-a, de la care au lipsit ex-prim-divizionarii Nicolae Diță, un alt veteran din efectivul SCM-ului, și Andrei Nilă, ambii indisponibili, a atras la arena Conpetului mai mulți foști sau actuali fotbaliști, unii dintre ei antrenori, precum Eduard Iuhas, Dragoș Mihalache, Octavian Costache sau Florin Măldărășanu, Laurențiu Costache, Rodney Romario Sno, Decebala Nae, Alexandru și Răzvan Catană, însoțiți de mama lor, Costin Pantelimonescu, dar și oficiali, ca Mihai Matei, Dan Tănase și Valeriu Nicoară, tabăra CSM-ului din Câmpina fiind reprezentată mai mult, după cum se observă. Asta deși s-a jucat deja cu ambele combatante, Conpet și SCM Argeșul, cărora nou-promovata le-a „suflat” patru din șase puncte posibile! Rezultatul final i-a întristat pe frații Crângașu, Decu și Silviu, primul ca suporter, iar al doilea – în calitate de conducător al gazdelor. Tot vineri, FC Fortuna Câmpina a remizat la Reghin, cu Avântul, după ce ardelenii au condus cu 1-0, ulterior unui penalti contestat de oaspeți și transformat de Mircea Ungur (50), iar Ionuț Bereșoaie a egalat abia în minutul 85. Concitadinii de la CSM vor juca sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 17.00, pe arena Rafinărie, contra echipei ACS Civitas Făgăraș și speră la o nouă victorie pe teren prorpiru, după succesul în dauna Argeșului.