Luni, 20 februarie, a avut loc o adevărată luptă pentru trecerea echipei Petrolul Ploieşti către familia Capră, obscuri oameni de afaceri ploieţteni şi firmei acestora SC JIF SRL.

Cu o masă de circa 200-300 de suporteri, alături de managerul Vivi Răchită, într-o sală neîncăpătoare, cu presiunea încheierii sezonului de transferuri peste 2 zile, cu jocuri de culise, manevre şi trădări din partea unor consilieri, cu interse electorale, politice, sociale şi nu în ultimul rând, financiare, primarul Andrei Volosevici a reuşit să-şi promoveze iniţiativa. Proiectul de hotărâre a trecut la vot, deşi iniţial acest lucru părea greu posibil, deoarece era nevoie de 2/3 din voturile consilierilor, iar opoziţia avea suficiente voturi pentru a se opune.  Până la final, cum am spus, alături de consilierii PD-L şi PNG care au susţinut făţiş proiectul, au votat şi oameni din PNL şi PSD proiectul de hotărâre. 

UPDATE 

Proiectul de hotărâre privind transferul acțiunilor echipei Petrolul, de la Liviu Luca & comp. (FSLI Petrom), respectiv cesionarea mărcii OSIM (numelui) de la administrația publică spre un obscur om de afaceri, prin firma acestuia, la fel de obscură (zero angajați și pierderi financiare), a trecut, așa cum vă relatam cu 19 voturi (erau necesare cel puțin 18), în uralele galeriei petroliste. Deși opoziția părea că nu va accepta acest proiect, la final au votat pentru consilieri cu grămada și din PSD, și din PNL, precum și dintre cei rămași (aparent) independenți. Preluarea se face conform condițiilor prezentate aici. Oricum, se vorbește din ce în ce mai apăsat că, de fapt, familia Capră ar fi doar un paravan pentru un important om de afaceri din lumea fotbalului ce va prelua echipa din vară.

Ascultă intervenţia consilierului Ion Eparu

{saudioplayer}audioEparu.mp3{/saudioplayer}

 


Asculta intervenţia primarului Andrei Volosevici

{saudioplayer}audioVolosevici.mp3{/saudioplayer}


 

{AG}petrolul2{/AG}



M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Riscul amenințărilor mutării Petrolului în alt oraș. Atunci și acum…

Cândva, aflată sub pulpana FSLI Petrom, SC FC Petrolul – cum se numea pe-atunci – a fo

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline