Timpul estimat pentru citirea articolului este 44 secunde

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai R.A.R. Prahova. Astfel, au efectuat un control la o societate comercială din comuna Blejoi, având ca obiect de activitate dezmembrarea vehiculelor. Cu acest prilej, au fost constatate mai multe nereguli privind modul de înregistrare și comercializare a pieselor provenite din dezmembrarea vehiculelor. Pentru acest motiv, administratorului societății i-au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 de lei, informează IJP Prahova.

Totodată, în timpul actiunii, polițiștii au depistat la un tânăr, din localitatea Adunați, o motocicletă care figura urmărită de autoritățile din Franța.În cauza respectivă, urmează a fi efectuate verificări față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare î

Nesimţirea la putere

Timpul estimat pentru citirea articolului este 149 secunde Nesimţirea e la putere în România. Ne-

Gazonul cu ciuperci – norocul… Viitorului! Sau, poate, și al Petrolului?

Timpul estimat pentru citirea articolului este 212 secunde Astăzi, 4 iulie 2017, arena Ilie Oană,

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Timpul estimat pentru citirea articolului este 267 secunde Imediat după ocuparea județului Prahova

Inline
Inline