Controlul căruţaşilor s-a lăsat cu amenzi de 6000 de lei

Redactia -

Controlul căruţaşilor s-a lăsat cu amenzi de 6000 de lei

Poliţia Locală Ploieşti informează că începând de luni, 14 noiembrie 2011, au fost efectuate acţiuni în vederea punerii în aplicare a prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 444/2011 pentru aprobarea unor reglemenări cu privire la accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală și a vehiculelor folosite, trase sau împinse, în municipiul Ploieşti.

În acest sens, poliţiştii locali au desfăşurat împreună cu reprezentanţii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti şi ai S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., acţiuni mixte pe această temă, care au avut ca prim rezultat, aplicarea unui număr de 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.000 lei. Totodată, s-a dispus şi măsura complementară de confiscare a vehiculelor folosite la transportul deşeurilor, acestea fiind ridicate şi depozitate într-un spaţiu aparţinând S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti.