Cosmin Contra crede că meciul cu Universitatea este unul dificil şi ignoră scandalul izbucnit cu prilejul mutărilor de jucători de la Cluj la Ploieşti

Redactia -

Joi, 15 noiembrie 2012, antrenorul principal al SC FC Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra (foto, în dreapta, www.fcpetrolul.ro), şi jucătorul Ovidiu Hoban (foto, în stânga), au susţinut o conferinţă de presă, pentru a prefaţa meciul de vineri, 16 noiembrie, de pe arena Ilie Oană, de la ora 21.30 (în direct pe „DigiSport1”), împotriva Universităţii Cluj. Doar cu o zi mai devreme a izbucnit un veritabil scandal, odată cu apariţia unui comunicat al DIICOT – filiala Cluj, ca urmare a transferurilor, cu titlu gratuit, a 15 fotbalişti de la clubul „şepcilor roşii” la cel al „lupilor”, dar tehnicianul a declarat că nu-l afectează deloc, rolul său fiind exclusiv să antreneze, iar al elevilor săi să se pregătească, ci nu de a fi atraşi de probleme care privesc strict sectorul administrativ. De altfel, la conferinţa de presă nu a participat niciunul dintre oficialii clubului găzarilor, pentru a aduce eventuale lămuriri asupra speţei. Drept urmare, cea mai mare parte a întâlnirii cu jurnaliştii a fost rezervată partidei cu „U”. Contra a spus că „va fi un meci cu tensiune mare pentru noi, pentru că suntem obligaţi să câştigăm. Venim după două rezultate de egalitate, în partide în care, din mai multe puncte de vedere, putem spune că am pierdut patru puncte, necâştigând două. Trebuie neapărat să învingem, împotriva unei echipe care a schimbat conducerea tehnică şi, întotdeauna când vine un antrenor nou, apare un alt spirit. Sigur că oaspeţii nu se vor prezenta aici să se predea, iar dacă nu avem intensitate, aceeaşi determinare când ieşim pe teren, pot apărea probleme pentru noi. Băieţii sunt conştienţi că va fi un meci important pentru echipa noastră, pentru că vrem să rămânem în partea superioară a clasamentului. S-au pregătit foarte bine săptămâna asta. Sper din toată inima ca publicul să fie alături de noi, fiindcă avem nevoie de susţinere, şi mai sper ca, la sfârşitul meciului, să le putem oferi toate cele trei puncte puse în joc”. Cât priveşte efectivul disponibil pentru întâlnirea cu Universitatea Cluj, tehnicianul a precizat: „Avem destul de multe probleme, dar am încredere deplină în tot lotul pe care îl avem la dispoziţie, pentru că văd o disponibilitate mare la efort, din partea băieţilor. Sunt sigur că cei care vor intra pe teren îşi vor face treaba foarte bine. Avem probleme în atac, pentru că Hamza e accidentat, iar Bokila vine în noaptea asta (n.r. – joi spre vineri), la 12.30, de la echipa naţională a Republicii Democratice Congo, şi vom vedea dacă ne putem baza pe el. Vestea bună e că Grozav a jucat doar 45 de minute la prima reprezentativă, a făcut astfel un antrenament bun pentru el şi, cu siguranţă, este pregătit sută la sută pentru meciul cu Universitatea. Am încredere, repet, în toţi băieţii şi probabil că unii dintre ei vor avea şansa de a demonstra că nu m-am înşelat deloc în privinţa lor şi că au valoare să evolueze în tricoul Petrolului”. În privinţa adversarilor, pe care i-a urmărit ultima oară luni, 12 noiembrie, pe micul ecran, la confruntarea de acasă contra Rapidului, acelaşi Cosmin Contra a precizat: „Am văzut mai multe meciuri ale echipei adverse, nu numai cel cu giuleştenii. Este una cu jucători de viteză, de la mijloc în sus aceştia  putând să facă diferenţa. Îl are pe Pătraşcu, un servant foarte bun, Paulinho joacă şi el foarte bine, dar pentru ei va fi o pierdere mare – pentru noi însă un avantaj – că nu joacă Alex Dos Santos, suspendat după eliminare. Universitatea este o echipă periculoasă, dar dacă noi vom avea aceeaşi atitudine, acelaşi spirit, şi dacă vom fi mai concentraţi la finalizare, sunt convins că le putem oferi cele trei puncte minunaţilor noştri suporteri. Clujenii au o situaţie grea acolo, la ei, dar asta nu înseamnă că, pe teren, nu vor putea să alerge. Sunt sigur că, după înfrângerea cu Rapid, vor veni decişi să scoată cel puţin un punct aici, pe terenul nostru, şi din punctul meu de vedere vom avea un meci foarte greu”. În afara lui Younes, vor mai lipsi cert George Galamaz, suspendat pentru cumul de cartonaşe, dar şi uşor accidentat, Sebastian Cojocnean şi Gerlado Alves, ambii cu probleme medicale. Revenirea pe teren al celui din urmă este aşteptată de Contra la începutul lunii viitoare, după investigaţiile şi tratamentul din aceste zile, de la o clinică specializată din Portugalia.

Fost jucător al Universităţii, Ovidiu Hoban a declarat că mai are doar un singur fost coechipier la „alb-negri”, vârful de atac Octavian Drăghici, toţi ceilalţi fiind jucători veniţi în vară pe „Cluj Arena”. El l-a omis însă pe căpitanul lui „U”, Szilagy Zsolt, cel supranumit Sisi fiind, e drept, mai puţin folosit în campionatul trecut, din cauza unor accidentări. Hoban a afirmat că acum joacă la Petrolul şi va evolua ca să-şi ajute noua formaţie să câştige: „Este un joc foarte important, cu o echipă grea, bună, dar trebuie să fim concentraţi pe durata celor 90 de minute şi să încercăm să dăm totul din noi ca să câştigăm toate cele trei puncte. Ei se agaţă de orice rezultat, vor să dea totul pe teren, să demonstreze că merită să rămână în Liga I. O echipă incomodă, într-adevăr, dar sper să o putem învinge. Important e ce facem noi pe teren şi să fim mai concentraţi în faţa porţii adverse, sperând ca ratările din meciurile trecute să le facem uitate acum”. Reiterând importanţa unui succes în disputa de vineri, tehnicianul Petrolului a spus că „le-am zis băieţilor că trebuie să câştigăm pentru a rămâne, la finele anului, printre primele cinci sau şase trupe din Liga I, în vederea abordării jocurilor de anul viitor de pe o poziţie cât mai aproape de obiectivul impus nouă. Motiv pentru care jucătorii trebuie să manifeste maximum de seriozitate în acest meci”. Se pare că, la partida cu „U”, el va opta pentru o linie defensivă inedită, cu Sebastian Achim, Ionuţ Neag, Manasse Ruben Enza-Yamissi şi Constantin Grecu, rezolvându-se – printr-o discuţie între patru ochi – şi nemulţumirile vizavi de momentul înlocuirii lui Damien Boudjemaa, în disputa cu Astra, când Contra a declarat că a fost supărat din cauza reacţia francezului, deja bine cunoscută. Cât priveşte debutul lui Stefano Avogadri, se pare că acesta va mai întârzia, antrenorul apreciind că Achim îi este superior italianului în acest moment. Tot aşa cum e convins şi că un alt mai nou-venit, Carlos Cesar dos Santos, alias Cesinha, mai are nevoie de timp pentru a ajunge la maximum de capacitate fizică.