Cosmin Contra: „Vom lua numai jucători străini liberi de contract, dar şi unii români”

Redactia -

Într-o intervenţie avută miercuri, 19 februarie 2012, la televiziunea sport.ro, antrenorul principal al Petrolului, Cosmin Contra (foto; www.fcpetrolul.ro), a dezvăluit strategia clubului în privinţa achiziţiilor jucători, din această iarnă. Astfel, Contra a declarat că vor fi aduşi numai fotbalişti străîini liberi de contract, pentru a fi urmăriţi în meciurile din viitoarele 15 etape ale campionatului Ligii I, decizia de prelungire a angajamentelor putând fi luată, la vară, în deplină cunoştinţă de cauză. Tehnicianul a admis însă că se pot aduce şi jucători români, în această perioadă de pauză competiţională, fără a preciza dacă vor avea acelaşi statut ca şi stranierii.

Cosmin Contra a recunoscut că nu doreşte să se despartă acum de jucătorii pe care îi consideră imnportanţi pentru echipă, dar a spus şi că – dacă vor exista totuşi şi astfel de situaţii – este convins că înlocuitorii celor care eventual vor fi vânduţi vor fi de acelaşi nivel. În plus, a făcut public şi pariul său cu Adrian Cristea, pe care vrea să-l facă, după pregătirea de iarnă, bun pentru a fi convocat la echipa naţională a României. Semn că Prinţul nu ar fi vizat pentru vreun transfer în această iarnă. Altfel, potrivit săptămânalului Republicanul, una dintre ţintele găzarilor ar fi un fotbalist portughez de la o echipă din Cipru, al cărui nume şi post nu a fost însă dezvăluit. Dar mai este timp destul până când echipa se va reuni, la două săptămâni după Anul Nou, şi va pleca în primul stagiu, de antrenamente fizice, la complexul olimpic de la Izvorani. Iar apoi vor urma cele două cantonamente, cu câte patru partide-test, la Lara şi, respectiv, Belek, în Turcia, având ca adversare, stabilite deja, pe Litex Loveci (Bulgaria), NK Maribor (Slovenia) şi NK Slaven Belupo (Croaţia).