Cosmin Matei şi Alexandru Buhuşi – figuri palide în Franţa

Redactia -

Nu ştim dacă tot bananele or fi fost de vină pentru a doua înfrângere consecutivă a echipei naţionale de tineret „U 21” a României, în faţa reprezentativei similare a Franţei, în  grupa cu numărul 9 a preliminariilor Campionatului European, cert fiind doar că superioritatea „cocoşilor galici”, în special după pauză, a decis soarta jocului, încheiat cu scorul de 3-0 (1-0). Dacă în primul mitan al disputei de la Nantes, de pe „Stade de la Beaujoire”, fotbaliştii echipaţi în galben au mai mişcat, cumva ratând şi vreo două-trei ocazii de gol, un contraatac-şcoală al francezilor, din minutul 38, purtat în mare viteză, s-a încheiat cu un şut în colţul din dreapta al porţii lui Alexandru Pena, al unuia dintre fotbaliştii cu creastă de… cocoş ai lui Eric Mombaerts: extrema dreaptă Remi Cabella. Faza a pornit de la o lovitură de colţ executată prea scurt, de pe stânga, de către astristul Cosmin Matei.

n repriza a doua, românii au rezistat până aproape de a se intra în ultimul sfert de oră al confruntării, însă o superficialitate la marcaj a stelistului Bogdan Mustaţă, intrat în locul accidentatului Sergiu Muth, a condus la desprinderea pe tabelă a gazdelor, Alexandre Lacazette (73) punctând sub bară, de la 10 metri, cu toată opoziţia actualului dinamovist Pena. Cu doar un minut mai devreme, un ploieştean – petrolistul Alexandru Buhuşi – îl înlocuise pe un altul, deja-amintitul Cosin Matei. Bomboana a pus-o căpitanul francezilor, fundaşul dreapta Sebastien Corchia (80), care a transformat în stil de mare fotbalist o lovitură liberă de la 25 de metri. S-a terminat, cum scriam mai sus, 3-0, un scor pentru care „cocoşii” nu s-au omorât însă prea mult. Dar timiditatea adversarilor în faţa buturilor adverse a simplificat totul. În penultimul minut de joc, jucătorul Universităţii Cluj, Gheorghe Grozav, a primit al doilea cartonaş galben, pentru o simulare, şi a fost eliminat de pe teren, după ce-l înlocuise, la pauză, pe argeşeanul Gabriel Enache.

Cât priveşte evoluţiile lui Matei, cel care a fost 72 de minute pe teren, şi Alexandru Buhuşi – restul de timp până la fluierul final, concluzia a fost una singură: o prestaţie şterasă a ambilor, cu o mică bilă albă pentru cel dintâi, care şi-a mai etalat tehnicitatea, dar fără pic de eficienţă. Al treilea ploieştean prezent în lot, astristul Bogdan Rusu, a rămas tot meciul pe banca de rezerve.

Cu acest insucces, echipa naţională de tineret „sub 21 de ani” a României şi-a diminuat aproape total şansele de a se mai califica măcar pentru barajul de accedere la turneul final al Campionatului European 2010-2013. Pentru că se va întoarce în ţară în această seară şi beneficiază şi de o zi de odihnă, Buhuşi va face parte cu siguranţă din efectivul Petrolului pentru partida amicală cu Partizan Belgrad, de mâine, de la 19.30. În schimb, situaţia lui Matei şi Rusu va fi decisă de către antrenorul Astrei, Selymes Tibor,  deoarece prima şi a doua echipă a clubului „dracilor negri” au jocuri tot sâmbătă, dar de la aceeaşi oră: 11.00. Altfel, de subliniat că jucătorul care a purtat banderola de căpitan al trupei românilor, la Nantes, a fost Marius Alexe (foto, în dreapta; www.prosport.ro), celş care a apărat cu brio – în diverse perioade de timp, fiind împrumutat de Dinamo – culorile echipelor FC Ploieşti şi Astra.