Doi ploieşteni au fost aleşi în grupul de voluntari UEFA pentru organizarea finalei Europa League 2012, de la Bucureşti. Unul dintre ei, Cosmin Minescu, a acordat un amplu interviu în exclusivitate pentru www.gazetaph.ro. Petrolist, evident, Cosmin a purtat cu el pe “Naţional Arena” fularul echipei sale favorite, pe care l-a fluturat la unul dintre evenimentele cel mai urmărite de pe continent!

Cum ţi-a venit ideea să fii voluntar la finala Europa League, de la Bucureşti?
Cosmin Minescu: Încă din momentul în care s-a făcut public că această finală va avea loc la Bucureşti, mi s-a “aprins un beculeţ”, cum s-ar spune. Nu sunt străin deloc de lumea fotbalului, atât autohton, cât şi internaţional, ştiţi si dumneavoastră despre aşa ceva. Deci, am urmărit cu atenţie desfăşurarea etapelor organizatorice, pentru a vedea cum pot ajunge să mă înscriu ca voluntar pentru acest eveniment. Mi-am dat seama că este o şansă enormă pentru mine, una care poate ţi se oferă doar o singură dată în viaţă. Şi, sub nicio formă. nu aveam de gând s-o ratez, chiar dacă ar fi trebuit să fac nişte sacrificii, atât in viaţa personală, cât şi în cea profesională.
În ce a constat demersul tău?
C.M.: În prima fază, am trimis CV-ul şi scrisoarea de intenţie Roxanei Cârnu, persoana desemnata de FRF pentru aDSC01316_mica_2 organiza o primă selecţie a voluntarilor. Asta s-a intamplat prin ianuarie, anul acesta. La mijlocul lui februarie, am fost sunat şi invitat la un interviu, la “Naţional Arena”. Mă aşteptam să fiu intervievat tot de Roxana, dar surpriză, interlocutoarea mea a fost Ursula Imfeld, manager de proiect privind programul de voluntariat, din cadrul TEAM Elveţia. Pentru cei care nu cunosc, TEAM este una dintre cele mai mari agenţii europene de management şi marketing sportiv, partener al UEFA de 15 ani si organizator exclusiv al finalelor UEFA/EUROPA LEAGUE şi CHAMPIONS LEAGUE. Interviul a durat fix 10 minute, pentru că fiecare parte a ştiut ce vrea şi ce poate pune pe masă, ca să zic aşa. I-am făcut să râdă în hohote, la un moment dat, pe cei prezenţi. De ce? În sală, pe masă, erau nişte prăjituri, apă, cafea, suc… Partea de protocol, adică. Pe tăvile de carton scria: ANA PAN. I-am intrebat: “V-a rugat domnul Copos să contribuiţi şi voi la bugetul Rapidului?”. Nu au inţeles în prima fază, se uitau nedumeriţi la mine. După ce le-am explicat că furnizorul prăjiturilor este o firmă care aparţine finanţatorului din Giuleşti, nu se mai puteau opri din râs, dar mă şi rugau – mai în glumă, mai în serios – să nu mai zic la nimeni despre asta!
Ce ai simţit când ai fost anunţat oficial că eşti ales?
C.M: Nu vreau să fiu acuzat de lipă de modestie, dar… ştiam că voi fi ales, pentru că sunt sigur de capacităţile mele şi de DSC01412_mica_3potenţialul pe care îl am în acest domeniu de activitate. Ultimul telefon a venit prin martie, ca o confirmare, repet, a ceea ce stiam deja. Am fost foarte bucuros in ziua aceea, am dat de băut, cred, la toţi prietenii cu care m-am întâlnit atunci! Deja, începusem să număr zilele până când voi fi început munca propriu-zisă.
Lucrezi la o firmă străină, cu sediul în Ploieşti. Cum au primit colegii şi şeful alegerea ta ca voluntar la finală?
C.M.: Bineînţeles că s-au bucurat pentru mine, deoarece îi înnebunisem deja şi pe ei, la birou! Doar despre asta vorbeam! Firma la care sunt angajat face parte dintr-un grup polonez de traditie, cu management polonez. Aşa că Pawel, şeful meu de aici, din Ploieşti, a zis doar atât: “Vezi ce-mi aduci!”. El e destul de tânăr, are 35 de ani, şi a făcut parte din galeria lui Lech Poznan, pe timpul studenţiei. Ca suporter de fotbal si, mai ales, ca polonez, deci mândru că ţara lui va organiza curând Campionatul European de fotbal, împreună cu Ucraina, m-a încurajat şi mi-a semnat pe loc cererea de concediu!
Cum te-ai pregătit să faci faţă la acest eveniment deosebit, inedit pentru România?
C.M.: În primul rând, după cum am spus mai sus, mi-am luat liber de la serviciu, pentru că altfel nu se putea. M-am învoit şi de la unele meciuri la care eram delegat ca arbitru de volei. Un turneu final de juniori, de la Deva. Am găsit inţelegere peste tot, am fost chiar surprins că totul a mers perfect, în demersul meu de pregătire. În rest, am urmărit cu o mai mare atenţie partidele rămase de disputat până la finala de la Bucuresti. Mai precis, am avut ochi pentru detaliile de organizare. Asta cu scopul de a intra în joc, cum se spune în sport.
Cât timp a trebuit să stai în Bucureşti, pentru training şi desfăşurarea evenimentului?
C.M.: Exact 10 zile, din seara de 1 mai şi până dimineaţa de 11, la ora 3.00! La început a trebuit să fac naveta Bucuresti-Ploieşti şi retur. A fost destul de obositor, dar înduram totul cu drag, să spun aşa, pentru că îmi făcea plăcere activitatea respectivă. Au fost însă doar două zile. Apoi, Henrik – supervizorul meu german, de la TEAM – m-a anunţat că voi fi cazat, cu restul echipei organizatorice, la hotelul Radisson Blu, din Bucureşti. Evident, deoarece eram nevoit să fiu la stadion la opt dimineaţa si terminam, uneori, chiar şi pe la zece, noaptea.

Aliniat rigorii unui şef neamţ

Care a fost rolul tău, mai exact?
C.M.: Împreună cu Henrik, am fost gestionarii depozitului central de la stadion. Practic, toate materialele necesareDSC01348_mica_4 organizării finalei au trecut prin mâna mea. Făceam note de recepţie, semnam CMR-uri (n.r. – documente de transport pentru TIR-uri), depozitam toate materialele, le grupam pe departamente şi le dam mai departe, fiecaruia în parte. De la agrafe de birou şi până la cele 85 de automobile Seat, puse la dispoziţie de către sponsorul spaniol. De toate eram direct responsabil, ca destinatar. Eram uimit să-mi văd numele pe cutiile venite de peste tot din lume. Scria: “În atentia domnilor Henrik Niebuhr/Cosmin Minescu”! De exemplu, maşinile au venit din Spania, mingile Adidas din Pakistan, echipamentul sportiv, tot Adidas, din Turcia, cadourile VIP, din Elveţia. Şi aşa mai departe. Cel mai interesant a fost la recepţia trofeului Europa League. A venit într-un camion blindat al BGS, de la aeroport, cu escorta din partea Poliţiei Române, cu mascaţi, cu tot tacâmul, într-un miez de noapte. Am semnat o grămadă de hârtii şi declaraţii, am fost testat cu alcooltestul, perchezitionat, tot, la sange, până să apuc să-l iau din camion si să-l pun, sub pază, în seif. Supervizorul meu, Henrik, era singurul care ştia combinatia acestuia, drept pentru care a avut bodyguard, zile şi nopţi în şir, până la sfârşitul evenimentului.
Au mai fost şi alţi ploieşteni aleşi? Câţi aţi fost cu toţii? Din ce oraşe?
C.M.: Da, m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu, tot ploieştean, acum student la ANEFS, în Bucureşti. Deci, am fost doi din Ploieşti. Spre surprinderea mea, nu au fost voluntari numai din capitala ţării. Au venit din Hunedoara, Satu Mare, Timişoara, Cluj, Constanţa… Am fost 112 voluntari şi am acumulat, în total, aproximativ 3.000 de ore de muncă, pentru acest eveniment.
Ai întâmpinat ceva probleme la faţa locului?
C.M.: Absolut niciuna! Am întâlnit cea mai bună organizare a unui eveniment de când mă ştiu. Toata lumea ştia ce să facă, DSC01338_mica_5la ce oră, la ce minut, cu cine, unde, cât îi ia, ce face după aceea… Deh, elveţieni şi nemţi la un loc, ce poţi să spui?!
Ce v-a pus la dispoziţie UEFA?
C.M.: UEFA, în colaborare cu TEAM, s-a ocupat să nu ne lipsească nimic. Am avut două maşini la dispoziţie, din partea SEAT, strict pentru depozit. Apoi, cazarea la Radisson Blu, all-inclusive. La stadion, doua mese pe zi, în bufet suedez, apă şi băuturi răcoritoare pe tot timpul zilei, la discreţie. Am primit un echipament sportiv adidas complet, cu tricou, şort, trening, ceas – toate inscripţionate cu “UEL FINAL BUCHAREST 2012”. Mai mult, la petrecerea voluntarilor, de la sfârşit, ne-au fost dăruite câte o minge în miniatură, branduita “UEL”, iar, prin tragere la sorţi, pentru cei care ghiciseră scorul corect de la finală, şi o minge mare, oficială. Personal, am primit foarte multe cadouri, de la ceilalţi colegi ai mei, atât de la UEFA, cât şi de la TEAM. Le amintesc pe cel mai dragi, un portofel şi un stilou MontBlanc, de la însusi secretarul general al UEFA, scoţianul David Taylor!

Vedete ale Europei, la Bucureşti

Ai intrat în contact direct cu mari personalităţi ale fotbalului din Europa şi România?
C.M.: Evident, era inevitabil. Belodedici, Prodan, Stelea, Hagi, Duckadam, ca să menţionez câţiva români. Apoi, StanDSC01414_mica_6 Collymore, fost internaţional englez, de la Liverpool, Collina, Del Bosque… Plus, tot aparatul executiv al UEFA. Si, să nu uit, am dat mâna cu toţi jucătorii celor două echipe finaliste şi cu antrenorii acestora!
Cum te-ai simţit când aţi primit felicitări de la forul fotbalului european, fiind decretaţi cei mai buni voluntari din ultimii 10 ani, de la finalele Europa League?
C.M.: Pentru noi, a fost ceva fantastic. La petrecerea de final, David Taylor a ţinut să participe pentru câteva minute, să ne anunţe că, într-adevăr, am fost cei mai buni voluntari din ultimii 10 ani. Niciunul dintre noi nu a renuntat pe parcurs, aşa cum se întâmplase, ni s-a spus, la celelalte finale. 112 am pornit la drum şi tot 112 am şi terminat! A fost un moment emoţionant. Practic, o încununare a muncii noastre şi a eforturilor făcute, pentru că totul să iasă perfect.
Mai speri să fii ales şi la Supercupa Europei de peste trei ani, tot de pe „Naţional Arena”, care se preconizează a fi organizată tot la Bucureşti?
C.M.: Nu numai la Supercupă! Numele meu este acum în baza de date a UEFA şi TEAM, fiind şanse mari să particip şi la alte evenimente organizate de către ei, chiar in viitorul apropiat. Totul depinde de referatul făcut de supervizorul meu, în care descrie toată munca mea, ca voluntar. El este cel care mă recomandă şi pentru alte acţiuni de acest gen, chiar dacă nu au loc în România. Dar nu am emoţii în această privinţă!
Ce te-a impresionat cel mai mult în zilele în care ai fost prezent în capitala ţării noastre?
C.M.: Prietenia arătată de străini – atât de la UEFA, cât şi de la TEAM – faţă de noi, românii. Nu ne priveau deloc de sus, deşi poate că aveau dreptul. Au fost extraordinar de prietenosi, erau mereu cu zâmbetul pe buze, glumeam toţi, ne distram, ieşeam seara la tradiţionala bere, în centrul vechi, alături de spanioli. Ce m-a frapat a fost că “TE ROG” şi MULŢUMESC” erau rostite de ei într-un mod obsesiv, atunci când ne spuneau ce avem de făcut. Foarte politicoşi, s-au arătat interesaţi de istoria noastră, ca popor, i-am plimbat prin Bucureşti… Bineînţeles că am făcut schimb de adrese de e-mail şi numere de telefon. Aşa că vom ţine legătura, de acum înainte.
Ai putut urmări finala, la faţa locului. Cum ţi s-a părut? Ce jucători te-au impresionat?
C.M.: Da, am avut biletul de meci inclus. A fost la tribuna I, exact deasupra presei, pe linia de mijloc a terenului. Am stat pe DSC01416_mica_7primul rând de sus, de unde mi se oferea o privelişte fantastică. A fost fabulos să pot urmări un asemenea joc, pe viu, o experienţă de neuitat şi care mă va urmări mult timp, de aici înainte. Dintre jucători, am fost uimit de, cine altul?!, columbianul Radamel Falcao, în primul rând. Este un fotbalist complet, cu o tehnică impresionantă şi un fizic impunător. Un jucător adevărat care, fără dubiu, merită să evolueze la unul dintre cluburile-gigant ale Europei. Nu că nu i-ar fi bine la Atletico Madrid, dar cred că poate şi mai mult decât a arătat-o până acum. Iar un colectiv măreţ te face să ai realizări măreţe, la rândul tău, cred eu! Şi să câştigi Liga Europa, de două ori consecutiv, cu echipe diferite, prima oară cu FC Porto, başca, să ieşi golgheterul competiţiei de fiecare dată… e fantastic! Apoi, portarul belgian Thibaut Courtois, cel care la două zile după finala câştigată a împlinit 20 de ani. După fiecare gol, s-a dus la galeria lui Atletico şi – cu mâinile în aer, arătând semnul victoriei – sărbătorea reuşitele alături de fani! Nu multi fotbalisti sunt aşa de apropiaţi de ultrasii din peluză. Deci, a fost un gest pe care l-am apreciat. De la Athletic Bilbao am fost impresionat de Iker Muniain. A plâns în hohote, de la fluierul final şi până la vestiare, ca un copil… Bine, e de vârsta lui Curtois, dar mai mic cu şapte luni şi câteva zile!
Care a fost imaginea care te-a marcat cel mai mult? Cum ţi-a venit ideea să te fotografiezi, pe cel mai mare stadion din România, cu fularul echipei tale favorite, Petrolul Ploieşti?
C.M.: Două sunt aceste momente. Primul – când copiii de pe teren, îmbrăcaţi în alb, au desfăşurat bannerul cu “WELCOME TO BUCHAREST”. Pe loc, tot stadionul a început să aplaude frenetic, inclusiv cele doua peluze spaniole! M-am simţit foarte mândru, ca român, în acele clipe. Vă daţi seama de ce. Apoi, cel de-al doilea moment… După ce suporterii Craiovei au intrat pe teren, de la tribuna a doua s-a auzit prima oară: “MITICĂ LA PUŞCĂRIE!”. Aproape instantaneu, jumătate din stadion a percutat şi, spre surprinderea mea, nu puţini au fost spaniolii care s-au luat după noi şi strigau, la rândul lor! Nu mi-e ruşine să recunosc că am strigat până am răgusit, şi eu! Chiar dacă gestul poate părea deplasat unora, a fost o dovadă a faptului că fanii, suporterii, ultrasii, cum vreţi să le spuneţi, sunt parte activă a spectacolului fotbalistic, iar fără ei, fotbalul ar fi extraordinar de urât! Măsurile luate în ultimul timp împotriva noastră sunt de o nesimţire crasă, decise la nişte chefuri cu multa ceafă de porc şi şpriţuri, de nişte persoane hulpave, bolnave după putere si bani, care nu realizează că astfel conduc la gesturi extreme. Îmi cer scuze, m-a luat valul! Cât despre Petrolul, fularul galben-albastru a fost primul lucru pe care l-am pus în geantă, atunci când am plecat spre Bucureşti. Am vrut să duc numele de Petrolul şi “Lupii Galbeni” pe “Naţional Arena”; la o asemenea sărbătoare a fotbalului european, am dorit ca Petrolul Ploieşti să fie parte integrantă a show-ului grandios la care am asistat! Am stat alături de Bobby Durbac  şi a zâmbit când a văzut că scot fularul şi il învârt deasupra capului. Mă bucur că fotografia a ieşit perfect şi se vede că „LUPII GALBENI” au fost prezenţi acolo. La un spectacol măreţ – oaspeţi de seama, nu? În plus, mă bucur că pot să vă arăt şi poza făcută împreună cu… vărul lui Falcao, adică ruda celui mai bun jucător al finalei Europa League 2012 – Bucureşti, Naţional Arena!

 

„UEFA nu i-a uitat pe voluntarii români care au contribuit la buna organizare a finalei Europa League 2012 şi a le-a pregătit, la „Naţional Arena”, o petrecere specială. Prin vocea ambasadorului finalei, Miodrag Belodedici, forul fotbalistic european i-a declarat pe români cei mai buni voluntari care au participat la ultimele 10 finale Europa League. Oamenii nevăzuţi din spatele cortinei finalei au fost răsplătiţi cu diplome de merit, materiale promoţionale cu însemnele UEFA şi Europa League, plus diferite cadouri: ceasuri, mingi, tricouri, veste ale fotografilor. În plus şi cu posibilitatea de a se fotografia cu replica Europa League. Doi voluntari au câştigat la tombolă câte o minge originală şi câte un tricou de la Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, cu semnăturile tuturor fotbaliştilor.
Voluntarii au avut parte şi de o altă surpriză emoţionantă, din partea UEFA: pe cubul electronic al stadionului a fost proiectat un montaj video şi peste 200 de instantanee surprinse în timpul activităţilor prestate de voluntari.” (www.gsp.ro, 11 mai 2012)

Inline
Inline