Căpitanul echipei Dalina Bărcănești s-a bătut pe teren cu delegatul de la Prahova Târgşoru Nou. Meciul a fost suspendat

Redactia -

La data de 27.11.2011, în timpul desfăşurării unui meci de fotbal din Liga a doua Judeţeană, un spectator a început sa adreseze reproşuri echipei gazdă, motiv pentru care căpitanul acesteia s-a deplasat în afara suprafeţei de joc pentru a lămuri situaţia, fiind lovit cu pumnul în faţă de către spectator.

Fotbalistul a ripostat, fără ca în altercaţie să mai intervină şi alte persoane.

Imediat după acest incident, cei doi s-au împăcat, însa arbitrul a considerat că meciul nu mai poate continua, şi a anunţat la “112” producerea acestui incident.

         În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de Legea 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

 

Update. Aceasta a fost varianta IPJ Prahova, prezentată în comunicatul de presă transmis publicțiilor locale. Iată ce am aflat după ce am „săpat” puțin pe marginea acestui caz. A fost vorba despre partida Dalina Bărcănești – Prahova Târgșorul Nou, disputată pe terenul primei echipe. „Eroul principal” al partidei a fost căpitanul gazdelor, Iulian Gașpar. Acesta s-a dus, la un moment dat, să ceară socoteală nu unui spectator, ci delegatului formației oaspete. Între cei doi s-a iscat o altercație, din care cel mai „șifonat” a ieșit delegatul, asta în urma faptului că, se pare, nu au pus-o parte în parte, cum se zice golănește pe la noi, ci Gașpar a fost nițeluș ajutat de niște tovarăși din tribună. Nu știm dacă incidentul s-a încheiat chiar atât de frățește precum spune comunicatul, poate doar dacă cel bătut a acceptat să se ”împace”, de teama unor alte represalii. Arbitrul ploieștean Emil Mateescu, însă, a întrerupt meciul, așa cum prevede regulamentul și a sunat la 112, probabil temându-se pentru integritatea vizitatorilor, inclusiv a brigăzii sale. Trebuie să mai precizăm că Iulian Gașpar este un jucător ajuns la vârsta la care și arbitrii se gândesc la retragere, pe la vreo 40 de ani, fiind unul dintre cei care le produc spaimă celor care merg să oficieze pe terenul de la Bărcăneşti. De altfel, pe arena Dalinei, cu dificultate se fac delegările, arbitrii lăsându-se greu convinși să se ducă în… groapa cu lei din Bărcănești. Înțelegem de ce. Nu înțelegem, însă, cum AJF Prahova permite perpetuarea golănismelor și violenței pe stadioanele județene și chiar o încurajează, prin neluarea unor măsuri hotărâte de eliminare a huliganilor din teren și din jurul acestuia.