Crăciunescu i-a făcut dreptate unui ploieştean

Redactia -

După ce a fost nevoit să facă o pauză forţată de un an, din cauza unor dureri mari la coloana vertebrală, tânărul arbitru-asistent ploieştean Ionuţ Borcan (foto,  primul din dreapta, la una dintre ediţiile Memorialului „Vasile Borcan”, disputate în memoria tatălui său) – a cărui promovare în lotul primului eşalon era iminentă pe-atunci – s-a văzut nevoit să renunţe la marea sa pasiune, din cauza problemelor medicale mai sus-menţionate. Pentru a putea rămâne în lumea fotbalului, căreia i-a dedicat destui ani din viaţă, Borcan a făcut o cerere la Comisia Centrală de Arbitri să-i fie acordat dreptul de a deveni observator de specialitate la eşalonul al treilea, pentru început. Însă, fostul preşedinte al CCA, Vasile Avram, arestat destul de recent pentru luare de mită, s-a opus, la vremea respectivă, explicând că Ionuţ nu avea vârsta minimă impusă, 35 de ani, pentru a fi numit observator de arbitri la un eşalon aflat sub coordonarea Federaţiei Române de Fotbal. Mai mult, deşi era vorba despre un asistent de viitor căruia i-a fost curmată cariera din motive independente de voinţa lui, Avram s-a opus şi să-i acorde o derogare de vârstă, fapt care nu ar fi fost ceva deosebit, mai ales în situaţia dată. Astfel încât, Ionuţ Borcan şi-a depus dosarul la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, a cărui şcoală de arbitri o condusese pe vremea mandatului de preşedinte al comisiei judeţene de profil al lui Cristian Nica. Drept urmare, a devenit observator la eşaloanele judeţene: ligile C, B şi A.

Dar, odată cu revenirea în funcţia de şef al CCA a lui Ion Crăciunescu, lui Ionuţ Borcan i s-a făcut dreptate şi este acum observator de arbitri – poate cel mai tânăr din România – la ligile a III-a şi a II-a. El a aflat vestea de la un fost coleg arbitru, care fusese convocat la Casa Fotbalului, împreună cu toţii centralii şi asistenţii din loturile primelor două eşaloane fotbalistice ale ţării, pentru o întâlnire cu noul preşedinte al comisiei. La finalul întrevederii, celor de faţă li s-au înmânat liste cu numele observatorilor de arbitri, pe care era trecut, din judeţul Prahova, alături de cele ale lui Silviu Crângaşu (şeful AJF) şi Marian Deaconu (preşedintele CJA „Emil Vlaiculescu”), şi al său.