Crescătorii de animale din Bănești vor concesionarea unui izlaz

Redactia -

Crescătorii de animale din Băneşti s-au constituit într-o asociație și vor să le concesioneze autoritățile un izlaz pentru a putea accesa o subvenție de la APIA. Aceștia au format Asociaţia Crescătorilor de Bovine „Dumbrava”, unde fiecare poate deveni membru contra sumei de zece lei, și au avut o întâlnire cu aleșii locali, pentru a pune lucrurile la cale. “Această adunare a fost cea mai importantă din ultimii 15 ani, deoarece vrem să obţinem concesionarea a 15 hectare de izlaz şi să putem şi noi să afiliem asociaţia care deja e începută… Crezând că obţinem această concesionare beneficiem de suvenţie la suprafaţa pe care o folosim şi pentru fiecare bovină în parte”, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine „Dumbrava”, State Mustăţea. „Le-am precizat că nu este posibil deocamdată, întrucât Legea 2014/2011 este suspendată și urmează ca până în iunie-august să apară o nouă lege a pajiștilor care să intre în vigoare și în funcție de prevederile acestei legi o să sprijinim crescătorii de animale, așa cum am promis”, a concluzionat primarul comunei Bănești, Gheorghe Stoica.