Baschetbaliştii de la CSU Asesoft Ploieşti au fost foarte aproape, miercuri, 14 noiembrie 2012, în sala de sport de la Brazi, în prezenţa a 800 de iubitori ai sportului jucat la panou, de o victorie mare în dauna principalei favorite a grupei B din EuroChallenge Cup, Krasnye Krylia Samara, din prima ligă a Rusiei şi, totodată, participantă la Liga VTB, care reuneşte formaţii din Rusia şi Ucraina. Ploieştenii au început curajos disputa, dar s-au „tăiat” pe parcursul primului sfert, pe care l-au încheiat cu un deficit de 10 puncte: 10-20. Actul al doilea a fost ceva mai echilibrat, însă tot ruşii au terminat pe plus, de data aceasta doar la o lungime, 20-19. Se părea astfel că singura speranţă a gazdelor era aceea de a încerca să limiteze scorul de pe tabela de marcaj, victoria nemaiputând să le scape adversarilor. Impresia a fost întărită cu atât mai mult, cu cât Krasnye Krylia a fost stăpână pe parchet şi în sfertul de dinaintea celui decisiv, în care – după un sec 29-24 – a lăsat impresia că se va impune, fără emoţii, la scorul general. Ultimul act a fost însă unul de povestit nepoţilor, fiind cel mai bun pe care echipa lui Vladimir Aranutovic l-a jucat, în mod oficial, în întâlnirile interne şi internaţionale din acest sezon. Astfel, Cătălin Burlacu şi coechipierii lui, cu un Vladimir Tica de-a dreptul de neoprit de către înalţii şi puternicii pivoţi ruşi, sub panoul Krasnyei Krylia, au pornit într-o formidabilă cursă de urmărire, ajungând în câteva rânduri aproape de a-i egala sau chiar depăşi pe jucătorii lui Sergey Banzarevich. Deşi au câştigat acest ultim parţial, cu un incredibil 23-10, nu a fost suficient, fiindcă, pe final, căpitanul ploieştenilor a rata câteva oportunităţi bune de a răsturna rezultatul. Cu mână mai sigură de la linia de „libere” şi cu o apărare perfectă la ultimul atac, de câteva secunde, al gazdelor, ruşii au câştigat finalmente, 79-76, dar îşi vor aminti destul timp de teama că ar fi putut pierde printre degete un meci care părea ca şi jucat după trei sferturi din desfăşurarea sa. Astfel, CSU Asesoft a fost învinsă şi în al doilea meci din grupa B şi se află pe ultimul loc al ierarhiei conduse de către învingătorii partidei de la Brazi, urmaţi în clasament de Keravnos Strovolou Nicosia şi, respectiv, Joensuun Kataja, ciprioţii obţinând succesul pe propriul teren, scor: 72-67, în partida cu baschetbaliştii din Ţara celor 1.000 de lacuri. Miercuri, 21 noiembrie, Asesoft va oferi replica echipei Kervanos Strovolou, la Nicosia.

CSU ASESOFT: Aleksandar Vlahovic (4 puncte), Szijarto Levente, Darius Hargrove (16; 1×3), Cătălin Burlacu (10; 1×3), Vladimir Tica (19; 1×3)/Adrian Tudor (5; 1×3), Robert Nyakundi (în dreapta, marcându-l pe Omar Thomas; Foto: Mirela Oprea – 9; 2×3), Ivars Timermanis (9; 3×3), Virgil Stănescu (4). Antrenor: Vladimir Arnautovic.

KRASNYE KRYLIA: Aarron Miles (17; 1×3), Omar Thomas (13; 1×3), Chester Simmons (21; 5×3), Nikita Balashov (6), Yury Vasiliev (8)/Jeremiah Massey (2), Evgeny Kolesnikov (10; 2×3), Tautvydas Lydeka (2), Dmitry Kulagin, Rolandas Alijevas. Antrenor: Sergey Banzarevich.

Au arbitrat: Mauro Pozzana (Italia), Miloş Koljensic (Muntenegru) şi Vladyslav Isachenko (Ucraina).

Comisar FIBA: Tomislav Jovancic (Serbia).

Eliminări pentru 5 greşeli personale: Robert Nyakundi, Nikita Balashov, Adrian Tudor, Yury Vasiliev.

După meci, la conferinţa de presă, antrenorii celor două echipe şi un elev al fiecăruia dintre ei au făcut următoarele declaraţii: „Am fost la doar un atac de o victorie extrem de importantă, care ne-ar fi fost de mare folos la felul în care se prezintă situația în grupa B. Am făcut unele erori în ultimul minut și acest lucru ne-a costat. Băieții au dovedit că sunt capabili să revină în meci și asta mă bucură. Suntem pe drumul cel bun.” (Vladimir Aranutovic); „Nu cred că rușii au dovedit că sunt mai puternici în această seară. Am realizat un ultim sfert foarte bun, în care am jucat mult mai exact în defensivă și am găsit soluții inspirate în atac. Pot spune că ne lipsește, în continuare, un succes în fața unui adversar solid, care să ne dea încredere în EuroChallenge. Mergem la Nicosia cu gândul la victorie.” (Adrian Tudor); „Este o victorie muncită, la capătul unui meci în care am suferit pe final. Am avut unele probleme în defensivă, greșelile personale au contat, și ele, destul de mult la ceea ce s-a întâmplat în sfertul patru. CSU Asesoft este o echipă bună, are jucători valoroși și merită să evolueze la acest nivel.” (Sergey Banzarevich); „La câte meciuri am disputat în ultima lună, sincer vă spun că nici nu mai știu pentru ce a contat jocul de la Brazi. Pentru EuroChallenge sau VTB League? Sunt mulțumit de rezultatul final, nu însă și de jocul meu, care a lăsat de dorit în multe momente.” (Nikita Balashov).

 

Inline
Inline