CSU Asesoft, fără Avramov și Flowers la Timișoara, dar cu speranțe nealterate pentru calificarea în Final Four-ul Cupei României

Redactia -

CSU Asesoft, fără Avramov și Flowers la Timișoara, dar cu speranțe nealterate pentru calificarea în Final Four-ul Cupei României

Un meci cu BC Timișoara, într-o sală, „Constantin Jude”, acolo unde nu există decât… alb și violet, nu ar fi fost ușor nici, prin absurd, dacă Bojidar Avramov și Jermaine Jonte Flowers ar fi fost pe teren, darămite fără ei. După cum se știe deja, bulgarul a terminat sezonul actual după accidentarea din prima manșă ante-Final Four-ul Cupei României, cu bănățenii lui Dragan Petricevic, a fost operat cu succes la București și va reveni pe teren abia în cel următor. În schimb, americanul era învoit de ceva timp pentru a-i fi alături soției sale, aflată de mai multă vreme la spital, înainte de a naște al doilea copil al cuplului, cei doi mai având și o feitță. Cum nimeni nu putea prevedea că Avramov se va fi accidentat, lui Jonte i s-a dat OK-ul, omenesc, de altfel, de a-și susține jumătatea, care are și serviciul în Statele Unite, fiind doar în vizită la Ploiești, ori de câte ori putea veni în România. Nu i se putea cere astfel lui Flowers, oricât de indispensabil îi este Asesoftului să rămână pe loc, și-i este fără doar și poate, cum nici nu i se putea impune să zboare 16 ore, de acasă și până la Timișoara, iar apoi să intre imediat la joc. Era imposibil, ce mai! Cum nimic nu se mai poate schimba în privința celor doi foarte buni baschetbaliști, ceilalți coechipieri ai lor trebuie să lupte și pentru ei și să apere ecartul de 8 puncte avut după tur, pentru a se califica în careul de ași al competiției KO. Nu ar fi pentru prima oară însă, când lotul Asesoftului  ar reuși să treacă peste toate necazurile de moment și să facă mare peformanță. Îmbucurător este că, din efectivul deplasat în urbea de pe malurile Begăi, face parte și centrul american Christopher Cooper, revenit după mai bine de o lună, ulterior unei accidentări la picior, antrenorul interimar Sașa Ocokoljic putându-le opune, drept urmare – lui Vladimir Tica, fostul jucător al ploieștenilor, și lui Bogdan Popescu -, doi pivoți de talie, care se pot impune în spațiul de trei secunde advers, dar și sub propriul panou. Cu Stefan Pot, Marius Runkauskas, Michalis Pelekanos, Ivan Zigeranovic și deja-amintitul Christopher Cooper, cei cinci străini apți de joc, plus românii Cătălin Burlacu, Szijarto Levente, Vlad Dogaru, Adrian Movileanu, Andrei Ene, Vlad Negoițescu și Ștefan Ianuli, CSU Asesoft poate alinia o trupă capabilă fie să câștige și returul, fie să-și conserve avantajul din prima întâlnire. Adică, poate să și piardă, la „Constantin Jude”, la o diferență mai mică de 8 puncte. Va lipsi în continuare și principalul responsabil tehnic al campionilor, Vladimir Arnautovic, tot din motive medicale, ca și Bojidar Avramov, parcă niciodată în istoria condensată a sa, dar plină de trofee și rezultate remarcabile, gruparea ploieșteană neavând atât de mult ghinion! Însă, Ocokoljic – care va fi, curând, lector pentru antrenorii de baschet tineri, la sala Olimpia, din Ploiești! – are toate calitățile, și norocul fiind de partea sa în meciurile de până acum, de a-l substitui pe Dado Arnautovic, a cărui revenire la Ploiești este totuși mult așteptată.

BC Timișoara este o nucă tare, fostul antrenor și director tehnic al Asesoftului, Dragan Petricevic, având la dispoziție câteva vedete, în afara celor mai sus-menționate, și Zlatko Jovanovic este un alt star al trupei bănățene. Dar nu numai el, ci și alți sârbi, Dalibor Perșic, Miloș Peșic și Radenko Pilcevic, ca și canadianul Jahenns Manigat, au – și ei – valoarea lor. Însă, echipa de baschet fanion a Timișoarei nu trece printr-o perioadă bună în privința rezultatelor, pierzând ultimele patru aprtide oficiale consecutive, trei în Liga Națională de Baschet Masculin, cu U BT Cluj-Napoca, CSU Asesoft și CSMU Oradea, respectiv unul în Cupa României – tot în fața ploieștenilor. Cu atât mai mult, presiunea va fi imensă pe umerii băieților lui Petricevic, fapt de care ar putea profita din plin oaspeții.

Meciul retur a fost încredințat unui trio format din arbitrul internațional Ciprian Stoica (Sibiu) și divizionarii LNBM, Bertalan Istvan și Ciprian Ciocan, ambii din Cluj. Comisar FRB este orădeanul Radu Vaida. Confruntarea va debuta, marți, 24 martie 2015, de la ora 18.00 și va fi preluată în direct de postul de televiziune DigiSport, pe al doilea canal al său.

Foto: www.totalbaschet.ro (duel sub panou între Bogdan Popescu, în echipament alb, și Cătălin Burlacu, priviți de Miloș Peșic, absentul de la retur, Jermaine Jonte Flowers, și arbitrul principal de marți, Ciprian Stoica)