CSU Asesoft încearcă să tragă, joi, lozul câștigător pentru finala LNBM

Dragos Trestioreanu -

CSU Asesoft încearcă să tragă, joi, lozul câștigător pentru finala LNBM

Așa cum era de așteptat, Energia Târgu Jiu – chiar dacă avându-l pe antrenorul principal cipriot Antonis Constantinides izolat într-o lojă, lângă un cameraman de la „DigiSport”, din cauza suspendării primite după al doilea meci de la Ploiești – a dovedit mare ambiție în al treilea duel din semifinala play-off-ului LNBM, cu echipa campioană en-titre, CSU Asesoft. Beneficiind de jucători în formă, dar mai ales de un fundaș, americanul Watson, superior celui al oaspeților, tânărul sârb Pot, trupa gorjeană a pus cinci lungimi întrea ea și cea adversă, după primele 10 minute, scor: 20-15. Ploieștenii nu au ținut pasul decât pe bucăți, grație cam acelorași baschetbaliști ca de obicei – Flowers (atacând sub privirile lui Louis Darby jr. și, în plan depărtat, Barîș Aktaș; www.sportaction; Cătălin SOARE) și Runkuaskas. De data aceasta, Cooper nu a mai fost cel din meciul secund de acasă, reușind să puncteze foarte târziu, puțin, și nici la capitolul recuperări nemaiexcelând. Rolul lui de-atunci a fost preluat de Ivan Zigeranovic, foarte eficient acum. Al doilea act a fost ceva mai echilibrat, dar tot Energia a terminat în avantaj, 24-22, plecând astfel la cabine cu un ecart de șapte puncte. Din nou, Pot a alternat fazele bune cu erorile neforțate, facilitând intercepțiile gazdelor. În plus, formația locală a avut mână mai bună de afară, Watson și Troupe având cifre bune la acest capitol.

Antrenorul Sașa Ocokoljic a încercat diverse formule, dar în vreme ce veteranul Burlacu a făcut față destul de bine, un alt baschetablist cu mare experiență, grecul Pelekanos, parcă a revenit la suita de partide fără strălucire. A fost un sfert al treilea egal (20-20) și speranțele pentru răsturnarea scorului de pe tabelă s-au mutat în decisiv, atunci când, într-adevăr, Asesoftul a făcut un joc mai apropiat de ceea ce se aștepta. Iar pe final, chiar putea da lovitura, și Pot revenindu-și cât de cât. Însă, accidentarea lui Runkauskas, în ultimul minut, a dat planurile peste cap, într-un final incandescent. Lituanianul a marcat, senzațional, de la distanță, dar a fost lovit iemdiat la genunchi de către grecul gazdelor, pivotul Glyniadakis, fault ignorat de arbitri! Nu și-a mai revenit deloc și a fost scos pe tușă, rămânând pe bancă până ce s-a auzit sirena. Ștafeta a fost preluată, neașteptat, de Pot, cu o „treiță” de senzație, când mai erau opt secunde joc. Apoi, cei de la Energia au pierdut atacul, dar același june sârb a fost faultat și a beneficiat astfel, când mai erau 2 secunde, de două aruncări libere, la scorul de 80-77. Era clar că urma să încerce s-o transforme pe prima și, apoi, s-o rateze pe următoarea, în speranța ca, pe urmărire, unul dintre coechipierii înalți, Zigeranovic, Cooper sau Burlacu, să încerce coșul ce ar fi fus meciul în prelungiri. Zis și făcut, Pot a transformat cu noroc prima aruncare, dar după a doua, Cooper a prins mingea într-o poziție incomodă, scurgându-se astfel timpul de joc atunci când aruncase, oricum, fără succes. Meciul al treilea s-a încheiat astfel cu 80-78, după singurul act adjudecat de CSU Asesoft, 26-21, trebuind ca oaspeții Târgu Jiului să încerce joi, 7 mai 2015, de la ora 17.30, în direct pe „DigiSport 1”, să tragă… lozul câștigător, pentru a nu duce duelul în decisivul de la Ploiești, de săptămâna viitoare. În schimb, după un clar 88-70 (20-15; 20-17; 27-12; 21-26), BC Mureș  Târgu Mureș s-a calificat deja în finala mare a play-off-ului, pe teren propriu, ulterior unui număr minim de partide disputate cu Steaua EximBank CSM București, învinsă, deci, cu rezulatul general de 3-0.

Pentru învinșii de miercuri, care au avut un jucător terminând în „double-double”, au punctat: Marius Runkauskas (20; 3×3), Ivan Zigeranovic (19), Jermaine Jonte Flowers (12; 4×3; 10 recuperări), Stefan Pot (12; 3×3), Burlacu (7; 1×3), Pelekanos (4), Szijarto Levente (2) și Christopher Cooper Williams (2). Nu au evoluat deloc Vlad Dogaru, Vlad Negoițescu, Adrian Movileanu și Ștefan Ianuli. Punctele câștigătorilor au fost bifate de Nemanja Miloșevic (19; 1×3), Giordan Lee Watson (18; 2×3), Porter Troupe (15; 4×3), Louis Darby jr. (15; 1×3), Andreas Glyniadakis (10) și Lamont Mack (3). Au jucat, dar nu au și marcat, Tal Karpelesz și Barîș Aktaș, iar pe bancă au rămas tot meciul Răzvan Bratoloveanu, Marian Minea, Cătălin Vlaicu și Omer Tal. Disputa a fost condusă de Marius Ciulin (Constanța), Alin Mircea Faur (Timișoara) și Bertalan Istvan (Cluj), cea de joi beneficiind de arbitrajul lui Laurențiu Grigoraș (Buzău), Ciprian Stoica (Sibiu) și Sorin Drugău (Brașov). Comisar FIBA, la meciul al treilea, a fost Mircea Martiș, din București, iar mâine va fi clujeanul Viorel Constantinescu. Rămâne de văzut cât de serioasă este accidentarea lui Runkauskas, o absență a acestuia, în meciul al patrulea, coincizând, în mare proporție, cu… mutarea duelului la Ploiești!