Cătălin Burlacu – MVP-ul All Star Game-ului 2012, de la Timişoara

Redactia -

Marţi, 20 martie 2012, în sala „Constantin Jude”, din Timişoara, în prezenţa a peste 2.000 de iubitori ai baschetului, printre care şi  fostul portar internaţional de fotbal şi actual antrenor, Bogdan Stelea, s-a desfăşurat ediţia 2012 a All Star Game-ului masculin, la care au fost prezenţi, în selecţionata Sudului, patru componenţi ai echipei CSU Asesoft Ploieşti: Cătălin Burlacu (foto; www.gsp.ro), Andrei Căpuşan, Arvydas Cepulis şi Szijarto Levente. Ca antrenor al „Sudului”, alături de Tudor Costescu, de la BCM Universitatea Piteşti, a fost şi  Vladimir Arnautovic. A câştigat echipa lor, cu scorul de 133-131 (42-35; 21-27; 34-34; 36-35), dar rezulatul final a contat mai puţin. Mai important a fost că primele 9 puncte au fost reuşite de Cepulis, cu o aruncare de la distanţă, Burlacu (4) şi Căpuşan (2). Asta în vreme ce „Nordul” nu găsise încă aruncarea care să intre în coş. Dar şi mai important a fost că MVP-ul All Star Game-ului 2012 a fost desemnat căpitanul Asesoftului, care a a declarat că nici nu mai ştie la câte astfel de evenimente interne a participat, dar speră să nu fi fost ultimul. Singurul din „ASG 2012” care a bifat un „double-double” (26 de puncte şi 11 recuperări), ploieşteanul a mai dat şi 5 pase decisive. Şi Căpuşan a avut o contribuţie apreciată la succesul trupei Sudului, baschetbalistul de la CSU Asesoft marcând 15 puncte. În schimb, Cepulis nu s-a calificat în finala de la „3 puncte”, care era specialitatea lui.

Concursul de slam-dunk a fost adjudecat de către un fost jucător al sextuplei campioane naţionale, este vorba despre Adrian Guţoaia, în prezent la Energia Rovinari, iar cel de aruncări din afara semicercului – de sârbul Zlatko Jovanovic, de la BC Timişoara, cu 12 reuşite din 15 posibile. Jovanovic a fost urmat de un compatriot, Darko Vujacic, de la BCM Universitatea Piteşti. De precizat că Guţoaia a reuşit un slam-dunk spectaculos peste… comentatorul meciului, de pe „DigiSport 3”, Ştefan Lecca.